FacebookTwitterLinkedIn

În primele opt luni ale acestui an, compania Porsche România, importatorul general în România al mărcilor Porsche, Audi, Seat, Volkswagen și Skoda, a comandat 140 de machete de publicitate pentru promovarea brandului auto Volkswagen, în valoare de 882.885 euro (rate card), conform monitorizărilor BRAT. Bugetul a fost calculat pe baza tarifelor-listă de publicitate ale publicațiilor.

Astfel, Volkswagen a fost a două marcă de automobile cu cea mai mare expunere în presa scrisă, după Audi (1.220.710 euro – rate card).

În fapt, Porsche România a fost compania cu cel mai mare volum de publicitate consumat în preasa scrisă pentru brandurile sale (2.189.868 euro – rate card), în perioada analizată.

VEZI Topul celor mai promovate mărci de automobile în PRINT!

Pe televiziune, în primele opt luni ale anului, reclamele pentru brandul Volkswagen au adunat 976,3 puncte de audiență pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani), în scădere cu 15,7% față de aceeași perioadă a anului 2014. (Pe baza punctelor de audiență – Gross Rating Points – clienții publicitari cumpără timpi de reclame la televiziune.)

„Forbes România” estimează că bugetul de publicitate TV pentru Volkswagen nu a depășit 110.000 de euro, în perioada analizată.

Aceste bugete pe televiziune și pe print consumate în România de către Volkswagen reprezintă un fir de nisip în bugetul total al grupului la nivel internațional.

În 2012, bugetul mondial de publicitate pentru brandurile grupului Volkswagen a fost de 2,9 miliarde de dolari, iar în 2013, contul de publicitate a atins 3,3 miliarde de dolari (conform www.statista.com). 

BRAT este organizația industriei de media din România care măsoară audiența presei scrise și a mediului online, auditează tirajele (presa scrisă) și monitorizează investițiile în publicitate (presa scrisă, online, radio și outdoor).

CITEȘTE: „CINE MAI ARE NEVOIE DE TVR?”