Cautare




, Contributor

Redactor

Internet |
|

Foodpanda: Bucureștenii din sectorul 1 comandă cel mai des mâncare online

Pentru platforma de food ordering, foodpanda, locuitorii din Sectorul 1 al Capitalei sunt liderii clasamentului cu 25% din comenzile online de mâncare și un coș mediu între 80 și 90 de lei.
foodpanda_app

Platforma Foodpanda, susținută de incubatorul german Rocket Internet, îi plasează pe locuitorii bucureșteni din sectoarele 1,2 și 3 pe primele trei poziţii ale clasamentului de comenzi online de mâncare. Dintre aceștia, 63% plasează comenzile prin intermediul aplicației mobile foodpanda – dezvoltată pentru platformele Android, iOS și Windows Phone – 27% dintre ei folosesc laptopurile sau PC-urile, în timp ce numai 10% comandă mâncarea prin apel telefonic.

Datele nu sunt surprinzătoare ținând cont de obiceiul de consum și de forța de cumpărare a bucureștenilor, mai ales că primele trei sectoare sunt și cele mai prospere, la nivelul Capitalei.

Radu Balaceanu„Mai mult, acestea au și cea mai mare aglomerație de angajați cu salarii peste medie din București. Ce ne bucură foarte tare este modul în care comandă majoritatea bucureștenilor, 63% dintre ei, indiferent de zonă, preferând aplicația de mobil foopanda”, este de părere Radu Bălăceanu, Country Manager foodpanda România.

În luna octombrie aplicația pentru mobil a platformei online, care colaborează cu 300 de restaurante din România, atingea 5 milioane de descărcări, pentru toate cele trei sisteme de operare.

Arabia Saudită, Rusia, Brazilia și România sunt țările în care majoritatea utilizatorilor preferă să comande mâncare prin intermediul aplicației mobile, peste 60% din comenzile din aceste țări fiind înregistrate via smartphone. La nivel global, aplicația foodpanda a fost descărcată în special pe dispozitivele Android, 62% dintre instalările aplicației foodpanda/hellofood fiind realizate pe telefoanele care rulează acest sistem de operare.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii