După ce am avut discuția obligatorie despre cât de verde e Londra, ce parcuri frumoase și ce copaci imenși și netoaletați au, ne-am întristat foarte tare când ne-am gândit din ce oraș chinuit venim, așa că ne-am gândit să ne grăbim totuși către un restaurant.
Din greșeală, deoarece căutam un alt loc, recomandat de concierge, am nimerit la Tom’s Kitchen, prin Chelsea. Am intrat, dar Ionuț probabil nu era încă disperat de foame așa ca mine, astfel încât, derutat puțin de aspectul aparent simplist al locului, m-a convins să ieșim valvârtej și să căutăm altă opțiune. Am mai rătăcit câteva minte prin cartier, după care ne-am dat seama că, decât să leșinăm de foame, mai bine să mâncăm în locul simplu.
Ne-am întors și tare bine am făcut, pentru că a fost una dintre cele mai bune mese din amintirile mele, așa gustoasă, încât de fiecare dată când sunt la Londra încerc să ajung la Tom’s Kitchen.
Tom este, a aflat Ionuț căutând restaurantul pe Google, Tom Aikens, un chef celebru în Marea Britanie. Abordarea lui mi-a plăcut foarte mult, începând cu decorul neaglomerat, dar cu pete de culoare minunate – cum ar fi coloana foarte veche din mijlocul restaurantului sau vazele uriașe pline de flori proaspete în cele mai neașteptate și englezești combinații –, spun acest lucru deoarece cea mai recentă vizită a mea a avut loc în timpul celebrului Chelsea Flower Show, astfel încât natura invadase de tot restaurantul.
Mâncarea este extraordinar de gustoasă, un mix foarte inspirat și bine gândit de gastronomie clasică englezească și note moderne, internaționale. Rezultă farfurii foarte echilibrate și în același timp surprinzătoare, astfel încât, deși porțiile sunt mari, nu m-am îndurat să las mai nimic în farfurie.
Îmi place că totul e proaspăt, că ingredientele sunt, în covârșitoare majoritate, locale, pur englezești, și că, pe lângă faptul că susține producătorii locali, Aikens încearcă și să folosească mai ales ingrediente de sezon, sprijinind astfel și mediul înconjurător.
Totul este bun și are gust – e o mâncare în care se vede că s-a pus suflet. Și multă gândire.
Vă recomand din toată inima Straciatella – burrata cu trufe de vară, miere de trufe și vinaigrette – tot din trufe. Este absolut minunată, cu parfumul trufelor care îți explodează în nări și apoi pe papilele gustative, fără a fi însă prea mult.
După care am mâncat, pentru că am deja o tradiție, fish & chips, care, pe lângă peștele impecabil și cartofii tăiați țărănește, foarte gustoși, vine și cu un bol de mazăre zdrobită, foarte bună.
Încercați caracatița din Cornwall, hot-dogul cu cod, tartarul de vită de Cumbria, somonul de Shetland sau prepelița de Norfolk.
Cred că și dacă închideți ochii și puneți degetul la întâmplare pe meniu nu aveți cum să greșiți, totul este extrem de savuros. Și bombă calorică, evident.
Nu am mai reușit să încerc și desertul (de fiecare dată mâncasem prea mult), dar cafeaua este excelentă. Ca și serviciul – chelnerii sunt amabili, iar bucătarii pregătesc totul la vedere, glumesc, fac poante cu chelnerii și, în general, se bucură de viață.
Neapărat, chiar dacă o să plecați de acolo cântărind cu un kilogram mai mult, nu disprețuiți pâinea și untul pe care le aduc la început – pâine caldă, făcută în casă, cu unt de fermă, gras și care miroase a lapte adevărat. Și dacă aș fi mâncat doar pâine cu unt la Tom’s Kitchen, plecam de acolo fericită.
