FacebookTwitterLinkedIn

Pe lângă fondul de investiții de venture capital francez Axeleo Capital, la rundă au participat și Pi Labs, Sparking Capital, Growceanu și un grup de investori internaționali.

Prin această finanțare, Bright Spaces plănuiește să își extindă activitatea în alte țări din Europa.

”Vedem o digitalizare accelerată a industriei de commercial real estate și un interes crescut pentru soluțiile tech care facilitează prezentarea și închirierea digitală a spațiilor. Soluțiile pe care le construim vor transforma modul în care proprietarii lucrează de acum și suntem recunoscători tuturor partenerilor, clienților și mentorilor care au încredere în noi și ne ajută să creștem”, a declarat Bogdan Nicoară, Cofondator & CEO Bright Spaces.

Această investiție va susține creșterea companiei, dezvoltarea de noi feature-uri tech și scalarea pe noi piețe din CEE și Europa de vest.

”Bright Spaces integrează excelent modul de lucru al jucătorilor din real estate pentru a accelera comercializarea și a optimiza managementul chiriașilor, fără a perturba organizația. Platforma ajută, de asemenea, managerii de active să aibă mai mult control asupra datelor, pentru a le evalua cu ușurință, ceea ce răspunde unei nevoi reale din piață. Această înțelegere a industriei a dat deja rezultate, companii puternice din estul și vestul Europei adoptând deja această soluție”, spune Mathias Flattin, Partner and Fund Manager of Axeleo Proptech I.

De la înființarea sa din 2019, Bright Spaces a ridicat o rundă pre-seed de la investitori locali și a lansat mai multe platforme de digital leasing personalizate pentru clienții săi din România și Marea Britanie. Printre aceștia se numără: Skanska, One United Properties, Impact Hub, Moorland Property Solutions.

Ca urmare a creșterii sustenabile a companiei, după prima rundă de investiție, Sparking Capital și Growceanu au decis să investească din nou în Bright Spaces.

”Progresul Bright Spaces este remarcabil și suntem fericiți să contribuim încă o dată la dezvoltarea companiei, după prima rundă de finanțare, condusă de Sparking în 2019. Această investiție este un semn de maturitate nu doar pentru portofoliul Sparking Capital, ci pentru întregul ecosistem românesc”, punctează Cristian Negruțiu, Founding Partner at Sparking Capital

Printre Angel Investorii care au decis să se alăture rundei se numără: Alexandru Boghiu (Mavers Wealth Management), Marian Dinu (DLA Piper Dinu), Barrie Heptonstall (fost IBM executive și angel cu 60 de investiții) și Elena Vlădescu (Financial Advisor).