Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

BRAT organizează conferința „SATI DMP – Importanța datelor în ecosistemul publicității online”, în cadrul evenimentului Ziua Cercetării Media

Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) organizează joi, 10 octombrie 2019, ora 9:30, o nouă ediție din seria Ziua Cercetării Media: „SATI DMP - Importanța datelor în ecosistemul publicității online”.
BRAT_logo SATI DMP

Conferința va aborda tema utilizării datelor în campaniile publicitare online, atât sub aspectul beneficiilor pe care acestea le aduc în eficientizarea campaniilor, dar și al riscurilor și limitărilor legale pe care industria le are în vedere când utilizează date. Prezentând atât modele de colectare și utilizare a datelor din România și alte țări, precum și soluții concrete, studii de caz, evenimentul va crea cadrul optim pentru dezbaterea aspectelor legate de derularea campaniilor publicitare prin soluții ce utilizează datele utilizatorilor.

Una dintre temele propuse este utilizarea datelor colectate prin alianțe ale publisher-ilor locali, ce folosesc o metodă unitară și transparentă de colectare și prelucrare a datelor. În acest sens, Arina Ureche, director general BRAT, va prezenta SATI DMP – soluția publisher-ilor din România, ce oferă industriei de publicitate instrumentele necesare pentru a derula campanii publicitare online eficiente, sigure, într-un mediu transparent. De asemenea, Pieter Jadoul, Business Strategy and Development Director în cadrul Pebble Media (Belgia), va prezenta DaviD – o alianță de publisher-i a industriei din Belgia și modelul utilizat de aceștia, în tranzacționarea publicității online, utilizând date.

Dragoș Stanca, președintele BRAT, va dezbate împreună cu lideri ai industriei locale de media, reprezentanți ai unor mari agenții de media și clienți, provocările actuale ale industriei digitale. împreună cu David Gosen, Chief Commercial Officer CXENSE și Alex Chapko, GM & VP Sales Piano, participanții vor avea ocazia să afle beneficiile utilizării unui DMP în publicitatea online, precum și soluțiile CXENSE și Piano dedicate industriei digitale.

Evenimentul va avea loc în sala de teatru Apollo 111 (str. Ion Brezoianu 23-25, corp B, București).

BRAT este organizația industriei de media din România care măsoară audiența presei scrise și a mediului online, auditează tirajele (presa scrisă) și monitorizează investițiile în publicitate (presa scrisă, online, radio și outdoor).

AUDIENȚELE TELEVIZIUNILOR DE FILME ȘI SERIALE – SEPTEMBRIE 2019

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii