Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Travel |
|

Brașov: Redeschiderea sanctuarului de urși de la Zărnești

La Zărnești, se redeschide Sactuarul de urși pentru turiști începând cu 2 iunie. În prezent, administratorii rezervației se pregătesc pentru reluarea activițății.
 aboneaza-te
urs 1

La Zărnești, turiștii vor putea vizita din nou Sanctuarul de urși începând cu 2 iunie. În prezent, administratorii rezervației se pregătesc pentru reluarea activității, luănd măsuri de protecție și prevenție împotriva Covid-19, dar și măsuri de distanțare, informează Agerpres. În urmă cu o săptămână, s-a redeschis pentru vizitatori și Rezervația de zimbri din Vama Buzăului.

Administratorul Sanctuarului Libearty, Fundaţia Milioane de Prieteni, a declarat pe social media “Ursuleţii vă aşteaptă să îi vizitaţi, începând de marţi, 2 iunie. Suntem pregătiţi pentru primii vizitatori, iar siguranţa şi sănătatea celor care calcă în pădurea ursuleţilor sunt o prioritate pentru noi. De aceea, am lucrat intens în aceste zile pentru ca toată lumea să fie în siguranţă”.

Administratorii rezervației au schimbat programul astfel încât să existe doar trei intrări, la 9:00, 10:00 și 11:00. Pentru siguranța vizitatorilor, numărul maxim de personae este de 20, plus ghidul rezervației. Vizita în Sanctuarul de urși se va face doar în aer liber, pe trasee stabilite de ghid, respectând distanțarea social în cadrul grupului de vizitatori.

În magazinul de suveniruri, doritorii vor intra pe rând. Administratorii Sanctuarului de la Zărneşti recomandă turiştilor cumpărarea de bilete online, pentru a evita aglomerația de la casa de bilete, potrivit Agerpres.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii