FacebookTwitterLinkedIn

Branislav Bibic, Managing Director, Philip Morris România

Oportunitatea pentru România

Branislav Bibic: Orice criză vine cu o serie de oportunități. Cred cu tărie că România se află pe drumul corect, trebuie doar să facem eforturi pentru a nu devia de la direcția stabilită și pentru a accelera dezvoltarea economică, singura care poate să conducă la bunăstare socială. Trebuie să ne identificăm corect punctele forte și să investim masiv în ele. Totodată, trebuie să fim conștienți că schimbarea în bine nu este doar o datorie a liderilor politici sau administrativi. Într-adevăr, ei stabilesc direcția strategică, însă este obligația noastră, a tuturor, companii mari și mici, persoane fizice, oameni de afaceri, muncitori sau profesori, să contribuim la această schimbare.

De la începutul pandemiei, întreaga economie a avut de suferit, iar unele sectoare economice (transportul aviatic, turismul, construcția de autovehicule, HoReCa, de exemplu) au fost afectate mai puternic decât altele. Unele dintre aceste sectoare și-au reluat activitatea sau urmează să și-o reia chiar în această perioadă, dar pierderile financiare sunt enorme.

În același timp, am remarcat măsurile de sprijin economic propuse de guvern, precum și instrumentele financiare puse la dispoziția Statelor Membre de către instituțiile europene. Asigurarea lichidității, continuitatea fluxurilor logistice de producție și aprovizionare, precum și sprijinirea agenților economici pentru păstrarea angajaților reprezintă măsuri cheie pentru asigurarea unei relansări rapide a economiei.

Domenii ce trebuie reformate

Branislav Bibic: Cea mai importantă lecție pe care ne-o oferă criza actuală este cea referitoare la importanța unui sector medical performant, bine organizat și dotat cu toate resursele materiale și umane necesare, atât pentru buna desfășurare a activității curente, cât și pentru a gestiona în mod optim situațiile neprevăzute. Trebuie continuate și chiar accelerate investițiile în construcția de spitale, achiziția de echipamente moderne și, nu în ultimul rând, investițiile în atragerea, formarea și dezvoltarea continuă a personalului medical.

Nu știm încă 100% cum va arăta viața post COVID-19, însă, în mod cert, digitalizarea va continua să crească în importanță. Instituțiile statului trebuie să se alinieze acestei tendințe și chiar mai mult, să conducă procesul de digitalizare al României. Disponibilitatea serviciilor publice dematerializate nu este doar cheia pentru a limita răspândirea virusului COVID-19, ci reprezintă cea mai sigură soluție pentru asigurarea unei eficiențe superioare a instituțiilor publice, cu costuri semnificativ mai reduse pentru contribuabili.

Trebuie să intensificăm totodată investițiile în tehnologie și inovație. Educația, formarea profesională continuă și educația vocațională sunt, de asemenea, investiții strategice, spre care trebuie să ne orientăm atenția.

Măsuri urgente pentru relansare

Branislav Bibic: Foarte multe măsuri bune au fost puse în practică până în acest moment. Apreciem în mod deosebit deschiderea autorităților către dialog și cooperare. Doar prin intermediul unui dialog deschis cu mediul de afaceri, autoritățile pot să înțeleagă efectele economice concrete ale crizei asupra companiilor și angajaților acestora și să identifice soluții adaptate pentru contracararea acestora. În același timp, pot fi împărtășite bune practici și pot fi mobilizate resurse suplimentare din mediul privat.

Pentru a asigura continuitatea activității economice și a veniturilor bugetare, atât de necesare continuării funcționării sistemului public, este esențială protejarea lanțurilor logistice. Trebuie să înțelegem că discutăm de un lanț valoric vital în tot acest context, de o legătură biunivocă ce trebuie protejată cu orice preț: agenții economici nu pot supraviețui fără sprijinul Statului și Statul nu poate continua să funcționeze fără activitățile economice întreprinse de companii și de angajații acestora. În același timp, este absolut necesar să crească flexibilitatea și să se reducă birocrația excesivă pentru a depăși cu bine această perioadă.

Cred că măsurile adoptate de Guvernul României sunt corecte și au valența de a restabili ritmuri accelerate de creștere economică pe termen mediu și lung. Cel mai rău lucru pe care ar fi putut să-l facă un Guvern în acest moment ar fi fost să introducă creșteri suplimentare de taxe și impozite, într-o încercare disperată de a reechilibra deficitele generate. O astfel de măsură ar fi distructivă pentru o economie deja fragilizată. Totalitatea indicatorilor macroeconomici ne arată faptul că recesiunea este inevitabilă pe termen scurt, însă, din păcate, nu avem în momentul de față toate informațiile necesare pentru a determina severitatea acestei recesiuni.

Revenirea domeniului

Branislav Bibic: Transformarea companiei continuă în România, iar strategia Philip Morris rămâne neschimbată: suntem 100% hotărâți să continuăm activitățile de dezvoltare a portofoliului de produse cu risc redus pentru consumatori și să oferim fumătorilor adulți din România și din întreaga lume alternative la fumat care să fie mai puțin dăunătoare.

Suntem conștienți de faptul că urmează o perioadă deosebit de dificilă din punct de vedere economic, însă suntem siguri că, doar împreună, actori economici și factori de decizie implicați, vom reuși să depășim cu succes aceste momente.