Cautare




, Contributor

Modă |
|

Brand de ţară „la purtător”

DIDI.jpg
Nu m-am numărat niciodată printre cei care se plâng în stânga şi-n dreapta că România n-are brand de ţară (deşi, tehnic vorbind, chiar nu deținem unul), care se căinează că paşaportul românesc le trezeşte grimase vameşilor (deşi mi s-a întâmplat), ori care se supără când vreun american certat cu geografia întreabă senin dacă ne înţelegem bine cu vecinii noştri, tunisienii.

Nu sunt vreo insensibilă la imaginea lumii despre noi, dar spre deosebire de cei care se plâng că merg cu capul în pământ prin lume, eu una l-am ţinut mereu sus. De ce? Ei bine, pentru că, de fiecare dată când m-am aflat într-un context în care naţionalitatea conta, am avut cel puțin un as în mânecă.

Exact în perioada în care am plecat la studii prin Europa, filmul lui Cristian Mungiu, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, câştiga trofeul Palme d’Or, așa că îi lămuream instantaneu pe toţi colegii mei străini care habar n-aveau de Bucureşti, dar aveau de Cannes. Apoi, încetul cu încetul și spre marea mea surpriză, mi-au răsărit în cale străini care treceau binişor de pragul „Nadia şi Hagi“, înspre Inna, Anastasia Soare, pantofii Maftei din Viena sau chiar spre diverși artiști români de nișă prezenți pe Deviantart.

Cu timpul, am observat că acest branding de țară de tipul „om cu om” acţionează subtil și eficient, fără să te agiți, cam ca o fereastră de download pe care o laşi să meargă în background, în timp ce tu îți vezi de propriile treburi. „Vrei sa descarci un pic de cultură românească aici?“. „Yes“. Ca dovadă, în timpul Paris Fashion Week o bluză Ingrid Vlasov a oprit o franțuzoaică elegantă pe Champs-Élysées, oferindu-mi satisfacţia propoziției magice: „C’est un créateur roumain“.

O rochie Maria Lucia Hohan a întors capetele la o recepţie în Madrid, deşi în încăpere foșneau falduri de Carolina Herrera și Oscar de la Renta. Un cercel „Cercel“ by Carla Szabo m-a adus în postura de a-i silabisi unui blogger de modă din Veneţia numele artistei. Un trusou I.D.Sarrieri făcut cadou de nuntă fostei mele colege de cameră din America m-a făcut responsabilă de găsirea unei variante de comandă online pentru mai toate prietenele ei. Şi exemplele pot continua, pentru că mi-am făcut obiceiul de a lua cu mine, în orice călătorie peste hotare, cel puţin două creaţii 100% româneşti. Recunosc, din convingere și vanitate deopotrivă: pentru că îmi plac foarte mulți designeri de la noi, dar și pentru că am o mare satisfacţie privind fețele străinilor când aud „made in Romania“.

Numărul 16 al ForbesLife este dedicat ,,Luxului românesc de peste hotare" şi oamenilor care au reuşit să-şi creeze branduri puternice în industria internațională a luxului, fără să uite de unde au plecat. Am convingerea că fiecare dintre ei reprezintă România în miniatură. În lipsa unei strategii coerente, brandul de țară depinde, oricât de mult am vrea s-o considerăm un clișeu, de fiecare dintre noi.

Poate că plimbările noastre prin lume nu vor schimba radical imaginea României, nici nu vor îndulci peste noapte scepticismul vameșilor străini. Știu sigur, însă, că data viitoare când o anumită doamnă simandicoasă din Franța va auzi rostit numele țării noastre, nu i se vor perinda prin fața ochilor doar titlurile de ziar despre imigranții din Europa de Est. Primul gând care îi va veni în minte va fi, inevitabil, o fată de pe Champs-Élysées, purtând bluza specială a unui „créateur roumain“.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii