Cautare




, Contributor

Bani și Investiţii |
|

Bogdan Ion, EY România: Consumul intern este principalul vector de creștere al PIB-ului

Consumul intern a crescut, pe plan local, cu un ritm care nu a mai fost atins din 2008 încoace și a înregistrat o creștere trimestrială de 2,6% în ultimul trimestriu al lui 2014, fiind principalul vector de creștere al Produsului Intern Brut (PIB), după cum spune Bogdan Ion, country managing partner EY România.
bani_euro.jpg

Consumul intern are perspective de creştere cu peste 4% în 2015, după expansiunea de 5% înregistrată în 2014. Creşterea semnificativă a salariilor, de peste 6%, împreună cu inflaţia scăzută au întărit în această perioadă puterea de cumpărare a consumatorilor români, arată barometrul EY Eurozone Forecast (EEF).

„Consumul este în acest moment principalul vector de creştere în România, după o lungă perioadă de stagnare ce a urmat crizei globale – perioadă în care consumul domestic a scăzut în România cu aproximativ 10%. Tendinţa clar ascendentă ilustrează încrederea mai mare a populaţiei în economie şi creşterea nivelurilor reale ale salariilor. Ne aşteptăm de asemenea ca investiţiile să crească la rândul lor, deşi dimensiunea evoluţiei pozitive va depinde puternic de perspectiva Zonei Euro”, susține Bogdan Ion.

Performanţa economică din țară în primul trimestru al acestui an a marcat o creştere economică de 4.2%. Deşi este puţin probabil ca acest ritm să fie susţinut pe parcursul întregului an, perspectivele pentru 2015 rămân destul de optimiste. Dacă revenirea zonei euro se păstrează pe aceleaşi coordonate, perspectiva de creştere a PIB-ului țării este de 3.1% în 2015 şi de 3.2% în 2016, cu posibilitatea de a depăşi aceste niveluri după 2017.

În opinia lui Tom Rogers, senior economic advisor pentru EEF, exceptând ceea ce se întâmplă cu Grecia, „mulți dintre norii care au umbrit zona euro s-au dispersat în ultimele șase până la 12 luni, iar economia a răspuns prin creșteri mai rapide și generate de locuri de muncă”. „Riscurile rămân valabile, evident, însă finanţările ieftine, moneda europeană slăbită şi sentimentul tot mai puternic de încredere al populației sunt factori care sugerează că investiţiile în afaceri ar putea reîncepe în trimestrele următoare”, adaugă el.

Potrivit EEF, cheltuielile de consum și exporturile vor susține creșterea zonei euro la 1,6% în acest an și la 1,9% în 2016.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii