Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Opinii |
|

Bogdan Branzaș: „Cred că sintagma «Je suis Charlie» se află undeva la marginea fariseismului”

Bogdan Branzas
Industria de publicitate și de comunicare este strâns legată și de libertatea de exprimarea. „Forbes România” a solicitat mai multor oameni de publicitate să-și exprime opiniile despre atacul asupra redacției „Charlie Hebdo”, despre libertatea de exprimare și posibilele ei limitări și dacă se identifică cu „Je suis Charlie”. (Titlul aparține redacției.)

 

Bogdan Branzaș, designer și consultant de brand, CEO al Branzas

În secolul 21 funcționează sintagma „comunic, deci exist”. Orice, oricum, oricât, nu contează, atâta vreme cât e public. Pe mine familia m-a învățat de mic copil să vorbesc doar când am de spus ceva relevant și niciodată să nu vorbesc „urât”, să nu „bârfesc”, să nu jignesc, „să nu mă aflu în treabă”, ci să transmit informații și să traduc în cuvinte gândurile mele. Este o formă de autocenzură asumată, o limită autoimpusă, dictate de greu-definibilul bun simț.

Constat că ceea ce cred eu nu coincide cu ceea ce se întâmplă în spațiul mediatic. Oricum, media fiind o afacere ca oricare alta, își arogă acea libertate totală și necontrolată, deloc autocenzurată, care să-i permită să „spună” cam orice pentru a genera profit sub acoperirea unei alte sintagme, cea cu „a nuștiucâta putere în stat”. Desigur, ne putem ascunde dupa degetul „marelui public” care „vrea să vadă și să audă”. Sunt convins că 99,9 la sută din populația globului, de exemplu, nu vrea să muncească. Dar o face, deoarece au fost create mecanisme sociale care să împingă oamenii către muncă, în beneficiul, până la urmă, al tuturor.

Ei bine, în spațiul mediatic asemenea mecanisme nu există iar bunul simț este greu de definit și exercitat, mai ales cu presiunea profitului afacerii aflată permanent deasupra capului. Prin urmare, că suntem sau nu Charlie, nu e deloc relevant și cred că sintagma se află undeva la marginea fariseismului. E doar o altă formulă de branding a ideii principale care domină lumea actuală, aceea că „orice e posibil și îmi este permis oricând și oriunde”.

Citește și opinia lui Șerban Alexandrescu!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii