FacebookTwitterLinkedIn

Aceste discuții din presă au apărut, după ce la începutul acestei luni, Banca Națională a Ungariei a anunțat că și-a repatriat rezerva 3 tone de aur din străinătate, evaluată la 130 de milioane de dolari.

„Aurul aflat în custodie la Banca Angliei aparține în continuare României – şi nu poate fi folosit decât la instrucțiunile exprese ale Băncii Naționale a României. O eventuală valorificare a stocului de aur ar implica o formă sau alta de înstrăinare, chiar dacă rămâne depozitat la Banca Angliei. Deciziile de natură strategică privind administrarea rezervei internaționale a României (aur plus valute convertibile) se aprobă, conform legii, de către Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României. Deciziile de natură tactică adoptate la nivelul Comitetului de administrare a rezervelor internaționale din BNR, precum şi propunerile formulate către Consiliul de administrație, se realizează la nivelul întregului comitet, nu doar de către o persoană, chiar dacă această persoană este Guvernatorul BNR. Decizia de trimitere în custodie a aurului la Banca Angliei a fost făcută cu informarea Parlamentului, Președinției și Guvernului de la acea dată. Ultimul transfer de aur la Banca Angliei a avut loc cu mult timp înaintea crizei financiare internaționale şi nu după aceasta așa cum se vehiculează în intervențiile recente ale unor analiști”, a declarat Dragoş Popescu, arbitrajist principal, Direcția Operațiuni de piață, la BNR.

De peste 10 ani, rezerva de aur a României este de 103,7 tone din care 61,24 tone în contul de la Londra și restul în țară. Informaţiile privind rezerva de aur a României, în contextul evoluţiei rezervelor internaţionale ale ţării, sunt publicate lunar de către BNR.

Programele de repatriere ale aurului anunțate de unele bănci centrale au vizat mai puțin aurul de la Londra, principalul centru de tranzacționare de pe piața aurului. Bănci centrale precum cele ale Germaniei sau Olandei au repatriat, într-adevăr, o parte din cantitatea de aur depozitată în străinătate, dar cu predilecţie pe cea din diferite alte centre (Paris, New York). În plus, trebuie avut în vedere că aceste ţări dețineau peste 70 la sută din rezervele de aur în străinătate, sensibil mai mult decât deținerile României (60 la sută). În ceea ce priveşte repatrierea rezervei de aur a Băncii Naţionale a Ungariei, aceasta fiind foarte mică (3 tone), nu are semnificaţie pentru problematica în discuţie”, a precizat Popescu.

Rezervele internaţionale ale României au crescut, în februarie, cu 4%, până la 38,67 de miliarde de euro

Cele mai recente date arată că rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 28 februarie 2018 erau de 38,673 de miliarde de euro, o valoare cu 4,25% mai mare faţă de cea de la 31 ianuarie 2018, care a fost de 37,095 de miliarde de euro, potrivit BNR. Din acestea valoarea rezervei de aur s-a situat la 3,6 miliarde de euro, în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, fiind menţinută la 103,7 tone.

„Menținerea aurului în custodie la Banca Angliei, una din cele mai prestigioase şi sigure bănci centrale din lume, are ca scop, în primul rând, garantarea faptului că România dispune de o rezervă de aur standardizată şi disponibilă a fi utilizată ca garanţie în cazul unor operațiuni de finanțare a ţării în situații de criză ori pentru o eventuală valorificare într-o perioadă scurtă de timp. Păstrarea aurului la Banca Angliei conferă implicit pieței internaţionale confortul că acea rezerva de aur respectă condițiile standard minime pentru tranzacționare imediată. În cazul folosirii aurului din ţară drept garanţie (colateral) ar fi necesare câteva etape de verificare a caracteristicilor lingourilor avute în vedere, etape ce ar face practic imposibilă folosirea în caz de urgenţă”, a evidențiat Popescu.

Nici banca centrală a României, nici cea a Poloniei, nici cea a Bulgariei, nici cea a Italiei nu primesc dobândă pentru aurul aflat în custodie la Banca Angliei

Pentru păstrarea în custodie, custodele, în acest caz Banca Angliei, nu remunerează pe cel căruia îi prestează servicii.

„Ca atare, Banca Angliei nu plătește dobândă pentru aurul aflat în custodie nici unui client, fie bancă centrală sau comercială. Nici banca centrală a României, nici cea a Poloniei, nici cea a Bulgariei, nici cea a Italiei etc. nu primesc dobândă pentru aurul aflat în custodie la Banca Angliei şi este firesc să fie aşa”, a subliniat Popescu.

Reprezentantul Băncii Centrale a României a completat că apetitul faţă de risc diferă între băncile centrale şi chiar de-a lungul timpului în cazul aceleiași bănci centrale, în funcție de condițiile pieței.

În cazul BNR, obiectivele principale urmărite în activitatea de administrare a rezervelor internaţionale rămân siguranţa şi lichiditatea, pentru a consolida bonitatea financiară internaţională a României şi pe această bază, a reduce costurile de finanţare internaţională ale ţării. Preocuparea majoră a Băncii Naţionale la nivelul activităţii de administrare a rezervelor internaţionale este, în consecinţă, practicarea unui management prudent și eficace al rezervelor, centrat pe diversificarea riscurilor bilanțiere ale instituției, siguranța și lichiditatea plasamentelor. Obținerea unei performanțe investiționale cât mai ridicate este un obiectiv secundar, urmărit pe termen lung”, a detaliat acesta.

BNR a obţinut în perioada ultimilor ani profit bilanţier şi nu a fost nevoită să utilizeze rezerva de aur

Datele pe care le-a publicat BNR arată că aceste „dobânzi” au fost, în perioada post-criză, extrem de mici.

Analizând experienţa post-criză, mai este de menţionat că astfel de operaţiuni cu rezerva de aur au mai fost practicate, în anumite limite, de bănci centrale care au înregistrat pierderi, din alte operaţiuni. După cum se ştie, BNR a obţinut în perioada ultimilor ani profit bilanţier şi nu a fost nevoită să utilizeze rezerva de aur. Plasarea aurului sau a altor active  de rezervă în depozite la bănci comerciale sau alte tipuri de instituţii financiare, în operaţiuni de arbitraj sau de tip speculativ, se face cu un risc – unul din cele mai importante fiind cel de contrapartidă. Acest risc a crescut semnificativ odată cu ultima criză majoră, şi deși a scăzut între timp, nu a revenit la nivelul pre-criză. Materializarea acestui risc ar presupune chiar pierderea cantității de aur plasată la acea contrapartidă”, a subliniat Popescu.

Reprezentanții Băncii Centrale au adăugat că administrarea rezervei de aur se face conform prevederilor legale în vigoare care conferă atribuții și responsabilități clare BNR (păstrare, depozitare, administrare, auditare).

BNR informează lunar în legătură cu evoluția rezervei de aur prin comunicate de presă, iar, anual, în Raportul adresat Parlamentului, datele sunt prezentate cu certificarea celor mai importante firme de audit, conform standardelor practicate de băncile centrale europene. BNR reamintește că a calificat intervențiile domnului Lucian Isar pe aceeși temă, cu aceleași false argumente, drept «un atac la reputația băncii» și o încercare de a duce în derizoriu activitatea BNR, încă din august 2016. BNR constată că aceste atacuri continuă în același mod și regretă faptul că reprezentanți ai mass media ignoră, voit sau în necunoștinţă de cauză, datele publice pe care BNR le pune la dispoziție și punctul de vedere al Băncii”, au mai spus reprezentanții Băncii Centrale.

Lucian Isar a revenit cu declarații pe această în cursul zilei de 22 martie, la postul de televizune Antena 3.