Cautare




, Contributor

Auto |
|

BMW M440i xDrive Coupé: adrenalină la puterea 374

Cu un design care nu poate trece neremarcat, noul BMW seria 4 Coupé revendică pole positionul clasei cu vârful de gamă M440i xDrive.
1SFF0470

 

Inginerii de la BMW au dezvoltat un coupé elegant și sportiv la care au adăugat elemente de design specific diviziei M, un motor TwinPower Turbo cu 6 cilindri în linie, care dezvoltă 374 CP, și transmisia integrală xDrive, care duce mașina aproape de performanțele unui model pursânge M.

Surpriza a venit când am condus prima oară coupe-ul, care era setat pe modul Comfort. Știam că este un model sportiv, deci nu mă așteptam să fie atât de silențios, cu atât mai puțin ca suspensia M adaptivă să mă treacă peste denivelări la fel de confortabil ca o limuzină.


Poți merge așa mult și bine, cu un consum foarte bun, în timp ce trecătorii întorc privirile după tine, admirând superba culoare Sanremo Green. Doar să nu te atingi de butonul Sport de pe consola centrală. Atunci se schimbă totul: sunetul motorului devine grav și gălăgios, direcția trece pe modul sport, șasiul adaptiv M așteaptă să-l pui la încercare, iar pedala de accelerație ți se lipește de talpa piciorului și răspunde agresiv la orice apăsare.

Te ții cu ambele mâini de volan și te lași purtat de adrenalina care-ți invadează corpul, iar pulsul o ia razna. Sincer, nu mă așteptam ca această combinație de motor, direcție, diferențial și tracțiune integrală să mă impresioneze atât de mult. Și aplaud folosirea sistemului xDrive din ce în ce mai des pe modele pe benzină pentru că atunci puterea motorului este transmisă mai eficient către roți, intervenția controlului tracțiunii fiind foarte discretă. De aici rezultă și cele 4,5 secunde de la startul de pe loc până la 100 km/h.


După trei zile de condus, mi-am dat seama că nu am testat un singur lucru la mașină, și anume sistemul de sunet Harman Kardon (deși de obicei, când sunt la volan, ascult foarte multă muzică). Am stat cu sunetul pe „mute” de la pornirea mașinii dimineața, pe frig, până seara, când parcam și auzeam doar senzorii de parcare. În rest, ambientul sonor a fost furnizat exclusiv de motorul care toarce la ralanti, motorul care „urlă” în turații ridicate, motorul care își drege vocea în funcție de modul de condus sau de condițiile din trafic.


Și dacă tot am ajuns la interior, aici își dă BMW măsura capacității în materie de tehnologie: display-uri generoase ca dimensiuni și rezoluție și cu vizibilitate foarte bună, scaune sportive îmbrăcate în piele Vernasca Cognac și cu susținere lombară pentru „acele” viraje, head up display cu toate informațiile necesare ca să te concentrezi mai bine la drum, plus serviciile digitale de la BMW ConnectedDrive.

Am folosit și sistemul Driving Assistant Professional în modul de condus autonom, care este un asistent pentru controlul direcției, păstrarea vitezei și menținerea benzii de circulație, cu condiția să existe marcaj pe carosabil. Cu alte cuvinte, dacă am avea infrastructura necesară, ai putea merge liniștit până pe Valea Prahovei fără să intervii asupra direcției, frânei sau accelerației, să te bucuri de priveliște.




Cât privește estetica mașinii, mai exact noua grilă, atât de discutată de când au apărut primele imagini cu noua seria 4 (de pe vremea fostului designer BMW, Chris Bangle, nu s-a mai vorbit atât de mult despre designul unei mașini), pot spune că arată mult mai bine în realitate și se asortează foarte bine cu formele farurilor cu tehnologie Laserlight.

Cu un preț de pornire de 66.000 de euro (modelul testat ajungând la 86.000 de euro), M440i concurează în segmentul de lux al coupé-urilor de dimensiuni medii și, după părerea mea, este pe primul loc. Este o mașină cu personalitate, care clar iese în evidență, dar impresia ți-o faci după ce o conduci și realizezi cât de bine le-a ieșit celor de la BMW combinația dintre design, sportivitate și confort.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii