Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Auto |
|

BMW Group România a livrat 622 de automobile în primul trimestru din 2020

622 de automobile au fost livrate în primul trimestru din acest an de BMW și MINI, echivalentul unei scăderi de 6,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, însă în contextul mult mai dificil generat de pandemia de COVID-19, a anunțat Josef Reiter, Director General BMW Group România.
 aboneaza-te
Josef Reiter BMW

Astfel, BMW Group România a livrat 622 de autovehicule în primul trimestru din an, dintre care BMW 585 (-4,2% față de perioada similară a anului anterior), iar MINI 37 (-27,5%). Scăderea a avut loc în contextul izbucnirii pandemiei de COVID-19, însă Directorul General al BMW Group România precizează că România a fost mai puțin afectată comparativ cu alte state din Vestul Europei.

”În România, impactul nu a fost chiar atât de mare față de alte state europene. Traversăm o criză, însă în România nu s-a manifestat atât de mult ca în cazul statelor din Vest. Ne-am adaptat foarte repede. Încă de la începutul crizei am luat măsuri pentru angajați și pentru clienți. Suntem pregătiți să ne întoarcem la muncă, evident cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță”, a declarat Josef Reiter.

În timpul actualei pandemii de coronavirus, protejarea angajaţilor şi asumarea responsabilităţii pentru societate sunt principalele priorităţi pentru BMW Group. Rezultatele de vânzări pentru primul trimestru au fost umbrite de impactul global al COVID-19 şi de efectele închiderii temporare a unui număr mare de dealeri. În primele trei luni ale anului, BMW Group a livrat la nivel global un total de 477.111 (-20,6%) automobile premium BMW, MINI şi Rolls-Royce către clienţii săi.

Reprezentanții companiei au mai precizat că BMW Group România a dezvoltat încă din urmă cu câteva săptămâni, pentru mărcile BMW şi MINI, împreună cu reţeaua de parteneri autorizaţi, un program naţional de preluare şi livrare de automobile, pentru a evita expunerea suplimentară a clienţilor mărcii. Suplimentar, prin devizul digital Smart Video Communication, clienţii de service primesc informaţii complete despre operaţiunile de întreţinere şi reparaţii, inclusiv materiale video explicative cu automobilul propriu realizate de tehnicianul de service. În final, plata se face la distanţă, prin transfer bancar. Serviciul este completat de un program de curăţare a automobilului şi de lucru protejat – care include dezinfectarea directă a unor zone din automobil, folosirea mănuşilor şi a unei huse de protecţie pentru scaune şi volan, într-un efort de a minimiza riscurile unor contaminări.

În acest context, și interesul clienților pentru marca BMW s-a mutat în mediul online.

”Interesul din partea clienților este în continuare la nivel bun. Avem în continuare 6.000 de configurări online pe site-ul nostru, este un nivel bun, chiar dacă mai redus față de perioada premergătoare pandemiei. Trebuie să oferim toate alternativele pentru clienții noștri”, a adăugat directorul general BMW Group România.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii