Cautare




, Contributor

Travel |
|

Blue Air introduce din decembrie o nouă destinaţie: Liverpool

Blue Air, compania română low-cost, a anunţat introducerea unei noi curse regulate de la Bucureşti spre Liverpool (Aeroport Liverpool John Lennon) şi retur, începând cu 15 decembrie 2014.
Aeronava Blue Air-noul livery

Biletele pentru această destinaţie au fost puse deja în vânzare, cu preţuri începand de la 32,90 euro pe segment (cu taxe incluse, pentru locuri limitate), potrivit unui comunicat al companiei.

În Anglia, Blue Air operează încă din anul 2008, iar, în prezent, pasagerii companiei se pot bucura de zboruri directe către Londra (Luton).

Compania low-cost românească operează în Anglia încă din anul 2008, iar, în prezent, pasagerii companiei se pot bucura de zboruri directe către Londra (Luton). Firma Airline Management Solutions, infiinţată de patru acţionari români, a preluat în mai 2013 fondul de comerţ al Blue Air, companie controlată de omul de afaceri Nelu Iordache.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii