Cautare



Amalia Sterescu

, Contributor

Sr. Business Consultant @ Outsourcing Advisors &  Personal Branding Strategist @ Public Speaking School. Mai multe informații despre autor pe amaliasterescu.ro

|
|

Nu mai semnalizăm!

Când lucram sporadic în India/New Delhi, nu puteam să nu observ stilul lor de a semnaliza în trafic: nu tu oglinzi retrovizoare, nu tu semnalizare luminoasă ci doar claxon. Deh, sunt foarte receptivi la sunete, muzică și poate că asta îi face să percuteze mai rapid la a-l lăsa pe cel din trafic să facă stânga sau dreapta. Caci da, în tot acel haos printre scutere, rishka, camioane, taxiuri, biciclete și ceva vaci sfinte, oamenii au găsit o manieră de a-și semnaliza intențiile și de a  respecta la rândul lor – intențiile celorlalti participanți. Acum nu mă intrebați cum e să depășești cu autobuzul în curbă pe un drum spre Himalaya și cel din fața să te lase căci doar nu e vorba de viața lui.. asta intră la categoria aventură și frisoane.

Mai departe, în drumurile pe care le-am mai făcut prin Egypt/Cairo – când vine vorba de schimbat banda de mers, acolo se folosește alt sistem – nu tu semnalizare, nu tu claxon ci pur și simplu ca la bicicliști – cu mâna întinsă pe geam. Că la intersecțiile mari îmi făcem pe ascuns o cruce largă și mă rugam să trec cu bine. asta-i altă poveste însă chiar și așa, era un haos în care oamenii găsiseră o cale de a-și semnaliza intențiile și de a da curs lor, fără urmă de ranchiună.

Acum scuzată-mi fie asocierea între cele doua țări mai sus-amintite și ce urmează…Să vă spun cum sta situația în Bucuresti/România? Într-o zi, am sesizat că nu mai semnalizam în trafic ci treceam direct la acțiune,  într-un context în care în trecut, îi boscorodeam pe cei ce făceau asta.. Și m-am intrebat –  DE CE? Cum de am trecut de la ”a fi regulamentar” și la a semnaliza la … a încălca regula? Explicația a venit rapid: pentru că daca te apuci frumos și semnalizezi din timp în trafic, în Bucuresti, poti să zaci așa mult și bine căci ceilalți ignoră intenția ta cu răutate chiar , și nici de afurisiți nu te lasă…  Dacă însă te bazezi pe elementul surpriză,  atunci ai șanse să ajungi pe banda dorită mai rapid. Și uite așa,  pasezi frustrarea/supararea/eventual înjurătura – de partea cealaltă a baricadei.

Căci da, nu numai că nu ne mai semnalizăm intențiile și dăm dovadă de lipsă de transparență – dar s-a zis cu așa zisa solidaritate în trafic, aici e care pe care fraților – asa e Bucureștiul. Nu semnalizez căci dacă o fac, pierd – cam așa gândesc oamenii. Lipsa de transparență, subterfugiul, jocul de culise, suspiciunea plus ”să moară capra vecinului” promovată la rang de mentalitate – toate s-au încoțopenit adânc pe aici (scuzată-mi fie generalizarea, știu că mai sunt și oameni decenți și buni – în ei îmi e și speranța). Și dacă e să mutăm acțiunea din trafic în birourile în care mulți își desfasoară zilnic activitatea – hai să vedem…

1. Nu mai semnalizăm – am întâlnit membri ai unor echipe disfuncționale din punctul meu de vedere pentru care lipsa de transparență devenise o normalitate. Șeful își inchidea ușile biroului și comunica doar cu un cerc strâns de colaboratori, accesul la informație fiind restrictionat, oamenii nu mai înțelegeau motivația pentru care executau anumite comenzi, apăreau frustrările, demotivarea cu toate repercusiunile acesteia.

2. Nu mai semnalizăm deschis obiectivele noastre de carieră – căci da, treaba cu capra vecinului funcționeaza bine si în organizații. Visăm la promovari și cai verzi pe pereți și așteptăm ca totul să se întâmple ca prin minune, nu ne asumăm un eventual eșec, alții sunt de vină. Noi însă nu semnalizăm ce vrem pentru că,  nu-i așa, suntem prea grozavi ca să nu fim observați. Ori nu semnalizăm din alt motiv – ca alții să nu ne-o ia cumva înainte și atunci facem jocuri de culise și plănuim schimbarea benzii bazându-ne pe elementul surpriză… Numai dacă e să te gândești câți din angajați spun că sunt în concediu ca să meargă la interviuri sau câti se duc la angajatorul existent să-i marturiseasca deschis intențiile înainte să ia decizia de a schimba banda – indiferent ce ar insemna aceasta?…

3. ”Călcam adesea pe cadavre” ca să schimbam banda . Ce mai contează cum am reușit să ajung mai repede schimbând banda, contează că am ajuns primul la semafor. Și ce dacă în spate sunt cadavre prin dulapuri, lipsă de etică, feedback negativ, spăgi  etc.  Chestia aia cu mai bine primul decat locul doi – a ramas în mintea multora ancorată acolo de parinți binevoitori sau mentori ultracompetitivi. Și vezi asta în lupte pentru ”market share” , pentru poziții cheie, pentru rezultate fachirite și cosmetizate până când dau bine cât să iei un bonus etc.

Da, arunc piatra – am doar vina că,  în trafic, din când în când,  uit să semnalizez și atunci – imi dau una peste mână și promit să fiu o soferiță mai bună data viitoare dar când vine vorba de leadership sunt valori pe care nu le negociez iar etica e una dintre ele.

Lucrurile evoluează și nu neapărat în bine, organizațiile gem de jocuri de culise, cifre umflate, lipsă de transparență a leaderilor sau lipsa bunului exemplu personal, din când în când zvonuri despre spăgi imense apar prin presă sau,  sunt citate cu informații specifice în sala de tribunal.  Și ma intreb: Leadership in Romania, incotro?

Parcă și semnalizatul cu un claxon pare acum ceva mai prietenos, parcă și mâna întinsă pe geam pentru a semnaliza pare mai eficientă si vizibilă…Și mă mai întreb ceva serios, grav – așa ca pentru sine: ce-or crede tinerii acestei țări despre leadership când jumatate din trâmbițatele modele de mai ieri zac acum prin beciurile domnești?  Răspunsul dar si acțiunea stau în fiecare dintre noi.


Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii