Cautare



Amalia Sterescu

, Contributor

Sr. Business Consultant @ Outsourcing Advisors &  Personal Branding Strategist @ Public Speaking School. Mai multe informații despre autor pe amaliasterescu.ro

|
|

Leadership. Care e ”superputerea” ta?

Într-o bună zi, unul din clienţii mei recent întors de la un interviu important pentru el – îmi povesteşte oarecum nedumerit că una din întrebările ” iscusite ”primite de la unul din intervievatori (nu înainte că acesta să-şi coboare puţin ochelarii pe nas, intimidant) a fost: ” Şi, care consideri că este superputerea ta că leader?”

Întrebarea s-a înfipt în mintea omului şi a rămas puţin fără ecou căci niciodată nu se gândise la competenţele sale de leadership că fiind nişte ”superputeri”. Răspunsul dat l-a nemulţumit chiar şi pe el şi cumva l-a făcut să sape printre modelele de leaderi istorici pentru a-şi creiona sieşi mai întâi un răspuns palpabil la întrebarea: ”Au leaderii autentici nişte superputeri sau supercompetente?” Aşa că, meticulos din fire, a luat la rând toate personajele istorice pe care le admira personal: Napoleon, Alexandru cel Mare, Winston Churchill, Genghis Khan şi a concluzionat că fiecare din aceşti conducători a avut câte o ”supercompetenta” care aplicată într-un anumit context, i-a făcut pe aceştia să rămână memorabili şi incredibili de eficienţi în realizarea planurilor lor strategice.

Zâmbesc şi mă gândesc la rândul meu la leaderii autentici pe care i-am întâlnit în experienţă mea de 19 ani pe baricade. Am întâlnit leaderi pe care i-am apreciat pentru un singur talent dar pe care i-am urat pentru o suma de alte incompetente sau inaptitudini. Am întâlniţi leaderi aparent mediocri care în situaţii de criză au scos la iveală acea ”superpower” de care poate nici ei nu erau conştienţi. Am întâlnit leaderi ce îşi foloseau în mod conştient ”supercompetentele” pentru beneficiul business-ului şi al angajaţilor şi leaderi ce îşi foloseau ”superputerea” cu precădere pentru binele personal.

De exemplu îmi amintesc cu drag de unul din leaderii seniori cu care am lucrat. Un elveţian ce de-a lungul carierei sale lucrase cam pe toate continentele. Acum era într-un ultim rol al carierei sale corporatiste , înainte de pensionare. Calm, tăcut chiar – impresiona prin statura, prin ”grey hair” – acel cumul de experienţă în leadership – pe toate continentele lumii. Nu se pricepea foarte tare să-şi motiveze prin mijloace clasice echipa, nu intervenea foarte des în discuţiile contradictorii de la ”masă rechinilor” cum îmi plăcea mie să-i spun.. Era că un observator tăcut, uneori uşor plictisit sau obosit de aceleaşi jocuri interne. Însă au fost câteva situaţii când am văzut ”superputerea”acestui leader (responsabil de altfel de vreo câteva miliarde de dolari şi zeci de mii de oameni în subordine) în acţiune. L-am văzut cum îşi apară teritoriul şi echipa. Că un leu. Că un Napoleon care face zid în faţă armatei sale, exprimându-şi cu claritate şi tărie argumentele şi impunând respect mai ales în faţă superiorilor săi sau a clienţilor. Tăcerea să deja consacrată se transformă în discurs puternic şi bine argumentat în faţă căruia chiar şi cele mai ascuţite voci – tăceau. Puterea cuvântului.

Un alt exemplu: am întâlnit un leader cu o inteligenţă emoţională deosebită. Apt să perceapă gradul de implicare al membrilor echipei sale directe – ştia cum să provoace status quo-ul nu prin forţă sau autoritatea rolului sau ci prin abilitatea de a înţelege motivaţiile fiecărui membru al echipei, prin capacitatea de a-i stimula exacerbând acele motivaţii şi canalizandu-i spre obiectivul dorit. Era echipat cu răbdare, deschidere, ascultare proactivă, feedback pozitiv, încurajare. Organiza tot timpul competiţii chiar dacă unele erau în afară mediului de business – pentru a stimula spiritul de echipa şi competitivitatea. Era preocupat de dezvoltare personală şi îi încuraja şi pe alţii să se dezvolte.Nu reacţiona foarte bine la conflict, evita confruntările şi mai erau o serie de aspecte ce uneori nu-l făceau o persoană agreabilă dar ”superputerea” să în acţiune aducea întotdeauna performanţele aşteptate! Drept dovadă business-ul pe care îl conduce este un business antreprenorial de succes ce a trecut testul timpului, cu filiale nu numai în România dar şi în alte ţări europene, cu implementări inovatoare de succes!

Când am intrat în antreprenoriat şi am început periplul meu că public speaker prin oraşele din România, am vizitat una din cele mai prestigioase şcoli private din România. Am întâlnit acolo un leader ce a reuşit să-mi câştige rapid admiraţia printr-un ”superpower” evident: viziune. O viziune clară şi ambiţioasă legată de cum trebuie să arate sistemul educaţional românesc, viziune pe care şi-a urmat-o pas cu pas timp de 20 de ani. A pornit de la o grădiniţă cu câţiva copii în sufrageria casei iar astăzi a creat una dintre cele mai de referinţă şcoli din sistemul privat românesc – pentru că a avut un vis în care a crezut, pentru că datorită leadership-ului sau i-a făcut şi pe alţii să o urmeze, pentru că indiferent care i-au fost obstacolele – şi nu au fost puţine- credinţă în viziunea să a fost aproape obsesivă. Nu e un leader perfect şi probabil că subordonaţii să clienţii mai comentează pe la colţuri dar perseverenţă cu care şi-a urmat viziunea este cauza succesului său.

Acum 12 ani o persoană apropiată mie a decis să lanseze un start-up în domeniul serviciilor, un pionierat în România acelor ani într-o industrie cunoscută prin lipsa de loialitate a angajaţilor (”attrition” mare). Ce este uimitor pentru România este că acest leader a reuşit să-şi păstreze alături echipa iniţială de management în proporţie de 80% – în contextul în care firma a trecut prin mai multe extinderi sau achiziţii. Capacitatea acestui leader de a inspiră, de a-şi creşte resursele umane şi de a sădi un gen de loialitate rar întâlnită intră la capitolul ”leadership superpowers”. Spun mereu că un leader la umbră căruia nu creşte nimic nu este un leader autentic şi că adevăratul rol al unui leader nu este să creeze mai mulţi followers ci să creeze la rândul sau alţi leaderi. Acest leader de care va vorbesc şi-a crescut membrii echipei şi i-a încurajat în mod constant să crească, le-a oferit responsabilităţi din ce în ce mai complexe, i-a expus, le-a creat oportunităţi de promovare şi într-un final a creat leaderi seniori care astăzi fac parte dintr-un business global.

Acum nu pot să nu menţionez şi acele exemple de ”leadership superpowers” folosite într-un alt scop – nu malefic 🙂 însă aproape. Am întâlnit un leader cu o capacitate extraordinară de a face networking strategic. Avea darul de a se face util, de a chestiona nevoi şi de a le servi cu promptitudine în schimbul unor constra-servicii ulterioare … L-am văzut tesand o adevărată pânză de contacte , cu răbdare şi migală mai ales dacă îi serveau unui obiectiv personal. Scopul principal al acestui efort nu erau clienţii, business-ul sau echipa ci EL, leaderul şi interesele sale de carieră. Oportunist lega alianţe şi desfăcea alianţe. Era tot timpul pe val şi dacă dintr-un accident se împiedică şi cădea în dizgraţie – cu talent îşi activă reţeaua şi revenea din nou pe cai mari. Şi nu, nu vorbesc de un personaj din politică locală sau din firma ta deşi orice asemănare poate fi întâmplătoare însă adevărul dureros este că uneori leaderii îşi pun la treaba ”superputerile” nu în scopuri tocmai ortodoxe. Şi atunci cumva rolul lor, autoritatea dată de rol şi practicile neortodoxe vin în contradicţie cu însuşi termenul de leadership. Leaderi există însă uitaţi-va cu atenţie în jur, câţi din ei sunt şi autentici?

Dar cine sunt eu să dau cu piatră? De 18 ani conduc echipe, creez strategii, motivez, dezvolt oameni şi îmi folosesc cea mai bună ”armă” pe care un leader o poate avea: puterea cuvântului. De-a lungul timpului subordonaţii mei mi-au dat diverse ”feedback-uri” constructive căci nu am avut pretenţia vreodată că sunt perfectă însă mai toate echipele mele au fost de acord cu un aspect: Amalia Sterescu are darul de a-şi motiva echipa, de a scoate ce-i mai bun din ei, de a le ridică moralul şi de a aduce performanţă chiar şi atunci când lucrurile sunt gri închis.

Înainte de a aborda acest subiect am cercetat mai multe studii recente legate de ceea ce psihologii consideră a fi ”leadership superpowers” însă din perspectiva celui care conduce echipe şi un business – cu alte cuvinte din practică şi nu din statistici – nu sunt întodeauna de acord cu ceea ce specialiştii numesc ”leadership superpowers”. Prin urmare am pus pe hârtie o serie din exemplele ce m-au impresionat căci fiecare leader are un talent, acea supraputere care, în momente importante îl ajută să treacă de o barieră, să îşi asume un risc pe care alţii nu şi l-ar asumă, să ridice moralul echipei prin puterea discursului sau, să dea direcţie, să conducă prin influenţă, să inspire şi să creeze la rândul sau alţi leaderi. Ia gândeşte-te, dacă mâine la un interviu important pentru ţine, cineva te-ar întreba ”Ei, şi care consideri că este superputerea ta că leader?” Ce ai răspunde?


Comentariile nu sunt permise pentru acest articol

Comentarii

Nu există comentarii