FacebookTwitterLinkedIn

Mark Beacom estimează că proiectul va produce aproximativ 10% din consumul României timp de cinci ani.

Mark Beacom. „Investițiile totale ale consorțiului la această concesiune se ridică în prezent la aproximativ 200 de milioane de dolari. Este dificil să estimăm suma totală care urmează să fie investită până la punerea în producție, deoarece aceasta ar putea include și investițiile ulterioare ca urmare a unor descoperiri viitoare. Totalul ar putea ajunge, eventual, la 500 de milioane de dolari”.

El a mai spus că rezervele totale de gaze depind de rezultatele forajelor viitoare, care s-ar putea putea adăuga la resursele deja identificate la zăcămintele Ana și Doina, iar în total ar putea varia între 10 miliarde și 20 miliarde metri cubi.

„În prezent, Proiectul de Dezvoltare Gaze Midia din sectorul românesc al Mării Negre se află în faza de pregătire în vederea aprobării. Dacă BSOG obține aprobarea la sfârșitul anului 2017, atunci, după finalizarea lucrărilor de construcții estimate să dureze doi ani, punerea în producție a zăcămintelor se va realiza în anul 2019”, a precizat Beacom.

El a subliniat însă că realizarea proiectului depinde de acțiunile Guvernului și ale Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).

În anul 2015, Black Sea Oil & Gas România, companie specializată în extracția gazelor naturale, a raportat un profit net 3,5 milioane de euro, potrivit datelor preluate de la Ministerul Finanțelor Publice.