FacebookTwitterLinkedIn

Bittnet Systems a anunțat miercuri finalizarea achiziției a 23% din acțiunile The E-Learning Company.

Bittnet Systems informează investitorii despre finalizarea cu succes a negocierilor pentru intrarea în acţionariatul The E-Learning Company SA (ELC) şi semnarea contractului de investiţie pentru cumpărarea a 20.700 din acţiuni, adică 23% din capitalul social. Valoarea totală estimată a tranzacţiei este dimensionată la suma de 1,75 milioane lei“, arată un anunţ al companiei.

Plata se va realiza în două etape, printr-o combinație de numerar şi acţiuni BNET. Astfel, o primă tranşă în valoare de 850.000 lei va fi achitată parţial în numerar (450.000 lei) şi restul compensată prin emiterea de acţiuni BNET şi alocarea lor în dreptul fondatorilor ELC. În ceea ce privește a doua tranşă, ea va fi calculată la începutul anului 2022 scăzând din preţul tranzacţiei valoarea primei tranşe.

Bittnet are alocat un loc în Consiliul de Administraţie al E-Learning Company, poziţie care va fi ocupată de Ivylon Management SRL prin Logofătu Cristian.

Bittnet a decis participarea în ELC cu scopul de a atinge anumite limite de profitabilitate minimă, fapt pentru care, în anii următori se va urmări obţinerea distribuirii de dividende, astfel încât Bittnet să poată atinge un randament de cel puțin 18% anualizat cu condiţia ca ELC să realizeze un grad de profitabilitate cel puțin egal cu acest procent“, mai arată compania.