FacebookTwitterLinkedIn

UPC România a înregistrat pe partea de distribuție de televiziune digitală un plus de 6,1% față de iunie 2016, ajungând la 654.900 de abonați. Față de primul trimestru, UPC a adăugat 7.500 de abonați în digital.

Abonații la cablul analogic au continuat să scadă, ajungând la 254.100, de la 274.600 în iunie 2016.

Față de primul trimestru 2017, UPC a pierdut 4.400 de abonați în analogic, dar și 4.300 de abonați la DTH, serviciu pentru care facturează 352.000 de clienți.

În total, serviciile de televiziune (cablu și satelit) au urcat cu 2% față de iunie 2016, la 1,261 milioane de abonați, dar înregistrează o scădere față de trimestrul I cu 1.200 de abonați.

La jumătatea anului, UPC România a raportat încasări de 86,3 milioane de dolari, mai mari cu 2 milioane față de perioada similară din 2016, cu 44,3 milioane de dolari încasați în trimestrul al doilea 2017.