Cautare




, Staff

Media şi entertainment |
|

Bilanț și impresii: Cum a fost la a treia ediție a festivalului AFTERHILLS din Iași?

După Neversea, Electric Castle și Untold a venit și rândul festivalului AFTERHILLS, de la Iași, aflat anul acesta la a treia ediție. Câți participanți au ajuns anul acesta la festival și care au fost principalele atracții din cadrul evenimentului?
AFTERHILLS Weekend I -1

În ultimii ani, Iașiul s-a remarcat nu doar prin prisma evoluției ecosistemului antreprenorial, ci și printr-o mai mare dezvoltare în ceea ce privește industria de entertainment, piață pe care în urmă cu trei ani și-a făcut loc festivalul de muzică AFTERHILLS, fondat de antreprenorii locali Ovidiu Biber și Victor Mandric.

Ediţia AFTERHILLS de anul acesta s-a desfăşurat pe parcursul a două weekenduri, la sfârşitul lunii august. Dacă în 2018, evenimentul a atras un număr de peste 100.000 de participanți, în doar patru zile, anul acesta, cele 16.000 de hectare teren au găzduit un trafic total de aproximativ 114.000 de festivalieri (în ambele weekenduri), potrivit cifrelor oficiale furnizate de organizatorii AFTERHILLS. Din totalul acestora, peste 1.500 de vizitatori străini au trecut pragul festivalului, venind din țări precum Republica Moldova, Marea Britanie, Grecia, Spania, Franța, Italia, Olanda, Irlanda, Turcia, Polonia sau Belgia.

„Am încheiat acum cu bucurie cea de-a treia ediție și putem spune că energia unui astfel de eveniment nu poate fi întrecută de nimic altceva. Suntem, totodată, cel mai tânăr festival major și avem un scop care nu ne-a lipsit încă din primul an: să facem din Iași centrul distracției din regiune și, de ce nu? din România. Astfel, învățăm de la an la an, iar ediția din 2019 a venit cu mult mai multe provocări, dar și cu rezultate pe măsură”, au spus organizatorii AFTERHILLS.

Primul weekend (23-25 august) a fost dedicat segmentului de vârstă cuprins între 18-25 de ani, o categorie de public care până acum nu a fost majoritară. În primele zile de distracție, pe scenă au urcat artiști precum Vanotek & Lori & Muse Quartet, Spike, CTC, Rita Ora, Sam Feldt, R3HAB şi Juicy M.

Dacă în primul weekend au participat, în cele trei zile, 60.000 de persoane, în weekendul al doilea, pe terenul de lângă Pădurea Dobrovăț, au pășit aproximativ 57.000 de oameni (cumulat în cele trei zile), conform datelor primite de la oraganizatori. Totuși, surse din interiorul festivalului susțin că cifrele au fost mai mici.

Printre artiștii și trupele care au performat în weekendul 30 august-1 septembrie s-au numărat Télépopmusik, Claptone, Fedde Le Grand, Gareth Emery, GusGus, Hugo Kant, Morcheeba, Subcarpați sau Șuie Paparude. Din cauza unor circumstanțe neprevăzute, Faithless DJ Set, în a cărei componență a mai rămas doar producătorul și DJ-ul Sister Bliss, anunțase oficial pe pagina sa de Facebook, pe 28 august, că show-urilor din România și Ungaria urmează să fie anulate.

📷 Miluta Flueras

Ambele weekenduri ale AFTERHILLS au fost marcate de activități precum cinema în aer liber sau show-uri de stand-up-comedy unde au fost prezenți cei mai buni comedianți din România, pe scenă urcând nelipsiții Teo, Vio și Costel, la care s-au alăturat Maria Popovici, Alexandru Minculescu, Dan Badea, Raul Gheba și mulți alții.

Totodată, peste 50 de producători, dintre care 60% locali, ai fost prezenți cu game variate de produse, atât din zona de food & drinks, cât și articole vestimentare, accesorii sau amintiri personalizate.

Festivalul din inima Moldovei a adus anul acesta și un nou concept, creat și dedicat comunităților care se confruntă cu probleme de auz. Les Elephants Bizarres, Subcarpați și Șuie Paparude, precum și solistul Jurjak au avut alături de ei pe scenă interpreți mimico-gestuali care au tradus live persoanelor cu deficiențe de auz, în cel de-al doilea weekend. AFTERHILLS s-a încheiat în dimineața zilei de 2 septembrie, la ora 6:00, cu un invitat surpriză: DJ Shiver, la scena principală. Biletele pentru ediția din 2020 a evenimentului au fost puse deja în vânzare pe site-ul oficial al festivalului, care va avea loc tot în luna august. Formatul evenimentului va fi stabilit și anunțat ulterior, spun fondatorii.

Bugetul pentru ediția din acest s-a ridicat la 3 milioane de euro, în creștere cu aproape 30%, comparativ cu anul anterior.

📷 Miluta Flueras

Piața festivalurilor din România a înregistrat una dintre cele mai spectaculoase creșteri din economie. În ceea ce privește audiența, aceasta este estimată în acest an la peste 1 milion de oameni, arată un studiu publicat în această vară de compania de consultanță Frames. Dincolo de biletele vândute, business-ul de festival înseamnă zeci de milioane de lei încasări din servicii, de la mâncare și băuturi, la transport, turism, produse promoționale și afaceri conexe. Turismul festivalier a devenit treptat un fenoment social care contribuie la dezvoltarea societății în ansamblu, nu doar a comunităților din care fac parte iubitorii de muzică.

AFTERHILLS este unul din cele mai tinere festivaluri de mare amploare din România și singurul din Moldova de acest tip. Touși, va mai trebui să treacă timp până când Afterhills va putea să-i ajungă din urmă pe ceilalți jucători din industrie, în ceea ce privește artiștii prezenți în line-up, dar și într-o organizare mai riguroasă a evenimentului. Dar o Pasăre Phoenix are mai multe vieți deci, prin urmare, AFTERHILLS are mult potențial de a ajunge în top.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii