Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Uncategorized |
|

Bilanț Intel Corporation: Venit de 55,4 mil. dolari, în 2015

Intel Corporation a raportat pentru 2015 un venit de 55,4 miliarde de dolari, un venit operațional de 14 miliarde de dolari, un profit net de 11,4 miliarde de dolari și un profit per acțiune de 2,33 dolari, în conformitate cu așteptările companiei.
19. Intel

Compania a generat circa 19 miliarde de dolari cash din operațiuni, a plătit dividende în valoare de 4,6 miliarde de dolari și a folosit 3 miliarde de dolari pentru a răscumpăra 96 de milioane de acțiuni.

În al patrulea trimestru al anuluui 2015, Intel a raportat un venit de 14,9 miliarde de dolari, un venit operațional de 4,3 miliarde de dolari, un profit net de 3,6 miliarde de dolari și un profit per acțiune de 74 de cenți. Compania a generat aproximativ 5,4 miliarde de dolari cash din operațiuni, a plătit dividende în valoare de 1,1 miliarde de dolari și a folosit 525 milioane de dolari pentru a răscumpăra 17 milioane de acțiuni.

„Al patrulea trimestru din 2015 a marcat un final de an puternic, în linie cu estimările noastre”, a declarat Brian Krzanich, CEO al Intel. „Rezultatele din 2015 demonstrează că Intel evoluează și că  strategia noastră funcționează.  În acest an vom continua să creștem prin pregătirea infrastructurii pentru o lume mai inteligentă și conectată”, a mai spus acesta.

În 2015, venitul Client Computing Group a fost de 32,3 miliarde de dolari, în scădere cu 8% față de 2014. Venitul Data Center Group a fost de 16 miliarde de dolari, în creștere cu 11% față de anul precedent, iar venitul Internet of Things Group a fost de 2,3 miliarde de dolari, în creștere cu șapte procente față de 2014. Totodată, venitul segmentelor software și servicii a fost de 2,2 miliarde de dolari, în scădere cu 2% față de anul precedent, în timp ce venitul Non-Volatile Memory Solution Group a crescut cu 21% comparativ cu anul 2014.

În ceea ce privește ultimul trimestru din 2015, compania a raportat un venit Client Computing Group de 8,8 miliarde de dolari, în creștere cu 3% față de trimestrul trei din 2015 și în scădere față de aceeași perioadă din 2014. Venitul Data Center Group a fost de 4,3 miliarde de dolari, în creștere cu 4% comparativ cu trimestrul trei din 2015 și cu 5% față de aceeași perioadă din 2014, iar venitul Internet of Things Group a fost de 625 milioane de dolari, în creștere cu 8% față de trimestrul 3 din 2015 și de 6% față de perioada similară a anului 2014. Venitul segmentelor software și servicii a fost de 543 de milioane de dolari, în scădere cu 2% față de trimestrul trei și cu 3% față de trimestrul patru din 2014. În fine, venitul Non-Volatile Memory Solution Group a fost constant față de trimestrul 3 2015 și în creștere cu zece procente față de aceeași perioadă din 2014.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii