Cautare




, Contributor

Afaceri |
|

Bijuterii cu tradiție

În spatele fiecărei bijuterii există o poveste. Antonio Sartori a mizat pe această idee, iar în urmă cu 20 de ani a fondat brandul Talento Italiano.
Talento Italiano

Acum mulți ani în urmă, câțiva copii se jucau într-o grădină din Milano. Joaca a degenerat în ceartă, iar copiii au început să plângă.

O doamnă în vârstă i-a văzut și, pentru a-i liniști, a început să le ofere bomboane. Când a venit rândul ca ultimul dintre ei să primească, doamna nu a mai avut bomboane. I-a oferit, în schimb, un talant (talente, în limba italiană), o monedă romană folosită în Italia cu mult timp în urmă. Copilul a fost dezamăgit, dar ani mai târziu a constatat că l-a ajutat mai mult decât l-ar fi ajutat bomboana: moneda i-a servit, 25 de ani mai târziu, drept sursă de inspirație pentru numirea unui brand prezent în 22 de țări – Talento Italiano.

Copilul din această întâmplare este milanezul Antonio Sartori, care provine dintr-o familie cu lungă tradiție în lumea bijuteriilor – deși este primul antreprenor din familie, tatăl și bunicul său au făcut, în trecut, comerț cu bijuterii.

Acum 20 de ani, Antonio Sartori, de profesie arhitect, a vrut să exprime mai mult decât frumusețe prin bijuterii. „Nu este vorba doar despre aurul, argintul sau diamantul din componența bijuteriei, ci și despre povestea din spatele său”, spune fondatorul și totodată designerul Talento Italiano. Pentru acesta, inovația și creativitatea sunt doi factori extrem de importanți în universul bijuteriilor.

Antonio Sartori are un caiet special pe care îl poartă tot timpul cu el și pe care îl folosește atunci când îi vin idei pentru noi modele de bijuterii. Cel mai potrivit moment pentru conceperea unei noi bijuterii este atunci când se află într-o călătorie. Prin urmare, prima schiță realizată de creatorul brandului a fost realizată în camera sa de hotel, cu priveliște către mare.

De cele mai multe ori, Antonio Sartori se lasă inspirat de formele circulare. „Cercul este o formă pură, toți oamenii se simt atrași de această formă”. Cu toate acestea, cercul nu este singura caracteristică principală a unei bijuterii realizate de acesta, ci mai degrabă „senzualitatea”, după cum explică el, pentru că, în designul unei bijuterii pe care o concepe „nu o să găsești niciodată linii drepte, ci mai degrabă linii care amintesc de valurile oceanului”. După ce designerul realizează schița, o trimite la sediul companiei, unde trei angajați transpun creația de pe hârtie într-un model tridimensional, model trimis, la rândul său, în fabricile din Italia cu care compania colaborează.

Antonio Sartori și echipa sa se întâlnes de două ori pe an pentru a analiza tendințele pieței de bijuterii pentru a stabili ce pot face pentru următoarea colecție. Aceștia concep întâi modelul pandantivului, după care se ghidează ulterior în realizarea celorlalte accesorii, și anume cerceii, inelul, lanțul și brățara. Cele mai folosite materiale în conceperea bijuteriilor sunt aurul de 18 carate, iar în ultimii patru ani, în colecții au început să fie introduse bijuterii cu diamant alb și maro, pentru că sunt „la mare căutare pe piață în acest moment”.

Până în prezent, Talento Italiano a lansat zece colecții, iar prețurile bijuteriilor variază între 1.000 și 40.000 de euro, însă cele mai mari vânzări sunt realizate pe segmentul de preț 1.000 – 3.000 de euro. Următoarea colecție va fi lansată la începutul anului viitor și va cuprinde bijuterii realizate din sticlă de murano și diamant natural colorat. Prețurile de retail pentru această colecție sunt situate între 1.000 și 2.000 de euro, mai mici decât prețurile pentru cea mai scumpă colecție, deoarece investiția a fost mică, un avantaj al costurilor reduse ale sticlei de murano: dacă în mod normal, în procesul de producție a unor bijuterii dintr-o nouă colecție a brandului investițiile se situează între 50.000 și 150.000 de euro (în funcție de numărul bijuteriilor din colecție sau de numărul diamantelor folosite), investiția pentru Aqua, colecția ce urmează a fi lansată în luna ianuarie a anului viitor, va fi mai mică de atât.

Deși este un brand italian, Talento Italiano nu activează doar pe piețele din Europa, ci și pe cele din America sau Japonia, iar creatorul său estimează că în 2016, America va fi cea mai profitabilă piață pentru brand.

În România, brandul Talento Italiano a fost lansat în urmă cu trei ani, în urma colaborării cu Bijuteria Teilor, brandul de magazine de bijuterii cu o istorie de peste 15 ani. Precum Talento Italiano, Bijuteria Teilor pune preț pe inovație. „Este important să fii deja prezent atunci când apare dorința clientului, așa că încercăm să venim întotdeauna cu lucruri noi, deoarece fiecare detaliu este important. Prin urmare, am hotărât să începem un parteneriat cu acest brand, în căutarea inovației”, spune Horațiu Vasilescu, Managing Director al Bijuteria Teilor. În prezent, colecțiile brandului sunt prezente în magazinele Teilor din patru orașe din țară, însă reprezentantul magazinului spune că în viitor vor fi disponibile și în alte orașe.

TEILOR: DESTINUL UNEI BIJUTERII

În final, Antonio Sartori a precizat că, la momentul actual, trendurile pe piața de bijuterii sunt culoarea aurie, precum și formele circulare și senzuale.

Creatorul bijuteriilor estimează că Talento Italiano va încheia anul 2015 cu o cifră de afaceri de aproape 15 milioane de euro și speră ca anul viitor aceasta să crească, având în vedere că în cei 20 de ani au fost înregistrate doar creșteri.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii