Cautare




, Contributor

Orologerie de lux |
|

BELL & ROSS un GMT frumos

Bell & Ross sunt o rara avis în industria orologeră - brand franțuzesc (nu elvețian și nici măcar german), care până nu demult era recunoscut pentru piesele pătrate (doar recent a introdus în colecție și modele rotunde) și care își numește ceasurile „instrumente”.
IMG_7759

ForbesLife a testat modelul cel mai interesant prezentat la cea mai recentă ediție a salonului de la Basel de către Bell & Ross – BR 123 GMT 24H. Adică un model care afișează ora pe două fusuri orare.

Bell & Ross nu își denumesc degeaba ceasurile „instrumente“ – și acest model, deși nu foarte complex sau cu multe funcționalități are mai degrabă aspectul unui instrument de navigație decât al unui ceas sport. E un model cu carcasa rotundă, însă, cu toate acestea, e imediat identificabil drept un Bell & Ross, datorită tuturor elementelor specifice brandului.

Foarte mult mi-a plăcut luneta, de un design retro-cool, gradată cu 24 de ore și care are și rolul de a identifica ora pe cel de-al doilea meridian, cu ajutorul acului portocaliu – un alt element cu aer vintage, care adaugă la alura elegantă și în același timp funcțională a ceasului. Ora de acasă se citește tradițional, cu ajutorul orarului și minutarului de pe cadranul negru. Indicatorii orari sunt mai degrabă mați, nu lucioși, ceea ce contribuie la lizibilitatea excepțională a acestui model. Mi-a plăcut mult și cristalul din geam safir care e ușor bombat, ducând din nou cu gândul la modelele din urmă cu câteva zeci bune de ani.

Nu e un ceas scump (2.700 de euro), însă finisajele și designul îl fac să arate ca un model situat mult mai sus în ierarhia prețurilor. Carcasa din oțel, cu diametrul de 42 milimetri, este polisată până la perfecțiune, iar luneta îngustă scoate în evidență dimensiunea cadranului și adaugă un element retro la acest ceas foarte bine gândit și realizat pentru a duce cu gândul la modelele de pe la jumătatea secolului trecut, o eră de aur a designului.

E un ceas ușor, simplu de purtat, dar în același timp robust, care stă bine și pe încheietura mea subțire, dar și la mâna unui bărbat de peste 1.80 m (colegul meu și art directorul ForbesLife, Marcel Pomian, poate atesta acest lucru, având în vedere că a purtat modelul Bell & Ross câteva zile și s-a despărțit de el doar cu greu și cu regrete). Noi am testat modelul cu curea din cauciuc (există și varianta cu brățară din oțel), foarte suplă și moale la atingere, care se mula perfect pe încheietură. Tot Marcel atestă autonomia mare a ceasului – peste 40 de ore. 

Pe lângă a doua zonă orară, BR 123 GMT 24H oferă încă o complicație – data, localizată subtil într-o ferestruică rotundă în dreptul orei 4, pe fond negru, la fel ca și cadranul. Nu afectează nici lizibilitatea, nici simetria cadranului. Sincer, chiar aș vrea să-l cunosc pe designerul acestui model, care a reușit să creeze un ceas frumos, cu un design retro foarte „închegat“ și cu o lizibilitate perfectă, oferind în același timp destul de multe informații.

Modelul este propulsat de un mecanism automatic ETA (2893) cu funcție GMT, vizibil prin capacul transparent al carcasei.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii