Philip Lane este optimist, susținând că o campanie avansată de vaccinare și măsuri de sănătate publică consolidate fac din Europa o excepție, în timp ce alte țări din afara blocului comunitar introduc noi restricții în urma creșterii numărului de cazuri, transmite Reuters.
„Faptul că varianta Delta nu a necesitat măsuri mai extinse și că măsurile localizate au fost rezonabil de eficiente, indică faptul că, în ceea ce privește economia generală, impactul este până acum destul de limitat”, a declarat economistul șef al BCE.
Această reziliență, alături de un al doilea trimestru peste așteptări, arată că avansul economiei rămâne în linii mari cu estimările publicate de BCE în iunie, a adăugat Lane.
În scenariul de bază, BCE se aşteaptă la un avans al PIB-ului zonei euro de 4,6% în 2021 şi de 4,7% în 2022, faţă de o creştere cu 4% şi, respectiv, 4,1% previzionată în martie. Rata inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 1,9% şi la 1,5% anul viitor, faţă de un nivel de 1,5% şi, respectiv, 1,2% estimat anterior.
„Aş spune că nu suntem departe de prognozele din iunie, este o situaţie rezonabilă, relativ echilibrată”, a adăugat Lane, care a avertizat însă asupra tendințelor în creștere care ar putea constrânge expansiunea după un al doilea trimestru solid.