Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

BBC Earth difuzează un documentar care dezvăluie secretele industriei dietetice: „Oamenii care ne-au făcut slabi”

O nouă serie despre sănătate și lifestyle, „Oamenii care ne-au făcut slabi”, va fi difuzată în exclusivitate pe BBC Earth marți, 14 iulie, la ora 23:45.
Oamenii care ne-au facut slabi la BBC Earth_5

Documentarul îl urmărește îndeaproape  pe jurnalistul de investigație Jacques Peretti (foto stânga) în încercarea lui de a descoperi industria regimelor alimentare și a dietelor.

Pe parcursul acestei producții, Peretti studiază legăturile dintre obezitate și pierderea în greutate și îi confruntă pe unii dintre cei care au făcut averi din dorința oamenilor de a slăbi.

Călătorind în Statele Unite ale Americii și discutând cu persoane din interior pentru a descoperi secretele industriei, acesta analizează motivele științifice pentru care atât de multe diete nu dau rezultate pe termen lung și pentru care, în ciuda acestor eșecuri, oamenii revin mereu la ele.

Peretti cartografiază povestea industriei de fitness, se întreabă de ce industria alimentară investește atât de mulți bani în promovarea exercițiilor fizice și aruncă o privire asupra istoriei soluțiilor farmaceutice de pierdere în greutate în cursa pentru a găsi o pastilă sigură și eficace de slăbit.

BBC Earth este un brand factual global care își propune să inspire publicul din Marea Britanie și din întreaga lume cu peisaje, povești și personaje incredibile din lumea naturii. Din punct de vedere comercial și internațional, brandul este gestionat de BBC Worldwide, divizia comercială a BBC.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii