
Producţia ţigaretelor în pachetele actuale va fi oprită odată cu intrarea în vigoare a legii, adică în 30 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial, dar acestea se vor mai găsi pe piaţă până la epuizarea stocurilor, dar nu mai târziu de 20 mai 2017. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis pe 3 noiembrie, iar Camera Deputatilor, care a fost for decizional, a aprobat pe 18 octombrie această lege.
Produsele mentolate vor fi prezente pe piaţă până în luna mai 2020, iar produsele cu alte arome decât mentol vor ieşi treptat de pe piaţă în primele luni din 2017, comercializarea lor fiind permisă doar până pe 20 mai 2017.
De asemenea, BAT precizează că interzicerea aromelor nu se aplică şi țigaretelor electronice. În plus, aceste produse de nouă generaţie vor putea fi folosite în continuare în spaţiile publice închise.
„Introducerea noilor reglementări permite industriei legale a tutunului să îşi planifice procesul de producţie în aşa fel încât să nu existe blocaje care să pună veniturile bugetare în pericol. România pierde deja mai mult de 600 de milioane de euro anual din cauza contrabandei practicate pe piaţa neagră, în ciuda eforturilor comune ale autorităţilor române şi ale industriei tutunului”, au transmis reprezentanţii British American Tobacco România într-un comunicat.