Cautare




, Contributor

Interviu |
|

Barnaby Barford și povestea lumii de azi

O Londră construită pe verticală, un Turn Babel al zilelor noastre. Cuvintele „dragoste” și „frică” scrise de nenumărate ori până ce se pierd în volutele propriilor litere. Un măr gigantic, însoțit de un citat din „Richard al II-lea”, un altul – de cuvintele unui celebru cântec patriotic britanic de la începutul secolului XX. Sunt doar câteva dintre proiectele lui Barnaby Barford, artist atras de arta conceptuală, dar fascinat întâi de toate nu de conceptul de frumos, ci de puterea lui vie.  
2. Barford, This Earth of majesty this seat of Mars, 2019, Installed in Holland Park London

 

Desenează, realizează instalații, filme de artă și sculpturi compuse din sute de fragmente, dar marea lui dragoste rămâne ceramica, pe care o explorează continuu, în neașteptate chipuri. Reinterpretând simboluri și repere clasice, Barnaby Barford spune povestea lumii de azi.

Care au fost influențele cu cel mai mare impact asupra ta în primii ani de carieră?
Îmi aduc aminte că realizarea primului obiect ceramic prin turnare a avut un imens impact asupra mea. Trebuie să realizezi un model și, pe baza lui, o matriță din ghips. Odată ce matrița se întărește, o umpli cu pastă de argilă și aștepți vreo douăzeci de minute; ghipsul poros extrage apa din argila cu care vine în contact, un strat din aceasta întărindu-se, chiar dacă rămâne încă umed. Restul de argilă este scurs, se desface matrița și iată copia perfectă a modelului, făcută din argilă și goală la interior. Momentul în care am desfăcut pentru prima oară o astfel de matriță a fost pentru mine revelatoriu – am înțeles că pot realiza orice formă plastică în oricâte exemplare doresc. De atunci am început să folosesc ceramica și porțelanul ca material de lucru, jucându-mă cu ele, intervenind în procesul de producție. În anii ce au urmat, interesul meu pentru ceramică a sporit, iar estetica acestui material a devenit un adevărat stimul pentru mine. Am păstrat o sănătoasă doză de ireverență față de acest material și față de istoria lui. Ceramica industrială are o fantastică istorie vorbind despre regi, decese, spioni și meșteșugul special necesar descoperirii ei, ajungând la farfuriile comemorative, bibelourile kitsch de pe șemineul bunicii și cuceririle revoluției industriale. Este o istorie foarte bogată cu care se poate jongla. M-a interesat în mod special să lucrez cu obiecte cărora oamenii nu le-ar fi dat atenție din principiu. De aici a început pasiunea mea pentru figurine. Inițial, m-am gândit să fac niște creaturi de tip Frankenstein prelucrând prin tăiere figurine găsite, dar imediat ce am început să lucrez cu ele, sculptându-le și pictându-le, relația dintre ele a devenit principală. Am ajuns un fel de regizor, figurinele erau actorii, iar suportul lor – scena. Așadar, încă de la început, am fost și am rămas interesat de perturbarea prejudecăților noastre privitoare la ceramică, în special la ceramica industrială. M-am folosit de estetica obiectelor tradiționale, decorative sau kitsch, răsturnând-o și punând-o într-un nou context, într-o nouă viață.

Barnaby Barford – Portrait by Jane Looker, 2019

 

Ai o formație complexă – în design, pe de o parte, în ceramică și sticlă, de cealaltă parte. Există opinia că amestecul designului în domeniul artelor plastice n-a făcut decât să estompeze prea mult granițele dintre el și arte, luate ca întreg, dar și între artele individuale. Tu cum te raportezi la acest fenomen?
Mie mi-a plăcut mereu să confecționez obiecte, iar prima mea specializare ține de o lume foarte concretă, de materie, o excelentă bază pentru adaptarea în timp real a gândirii la actul de manufacturare. Mi-a dat, de asemenea, și încrederea și știința necesare pentru abordarea de noi materiale ori procese. M-a înzestrat cu instrumente pentru a explora diverse tehnici și materiale, lucru pe care continui să-l fac și azi. De-abia când am ajuns la Royal College of Arts pentru un master în ceramică și sticlă mi s-au deschis ochii asupra mulțimii posibilităților. De aici și interesul meu pentru o abordare mai conceptuală. După terminarea studiilor, am cercetat tot mai mult această cale, iar acum activitatea mea presupune și desen, pictură, sculptură și film. Pe care nu le-aș asocia în niciun caz cu designul. În ce privește estomparea contemporană a granițelor dintre diferite arte, aș zice că asta se întâmplă de mult timp – de mai bine de-un sfert de secol. E interesant să găsești alăturări între diferite feluri de obiecte; mulțimea imensă de artiști și de tipuri de lucrări e uimitoare; e normal să existe tot acest spectru de lucrări! Cred că depășirea granițelor dintre arte este sănătoasă, mă refer la grupurile amestecate de muzicieni, actori, poeți, pictori, sculptori, designeri, scriitori și regizori. Consider că dialogul în cadrul acestor grupuri ar putea fi încă sporit. De asemenea, cred că e mai important ca privitorul să se întrebe care sunt sentimentele trezite în el decât să încerce să împartă lucrările și materialele pe categorii, integrându-le în cine știe ce fel de ierarhie.

Barnaby Barford ME WANT NOW, David Gill gallery, 2016

 

Ai expus desene, gravuri, instalații create din cele mai felurite materiale, și totuși te întorci mereu la ceramică. De ce?
Cred că perspectiva din care privesc eu ceramica este încă prea puțin explorată. Chiar și azi folosesc procesul industrial de realizare pentru sculpturi unicat. Poate fi vorba despre utilizarea a mii de părți constituente pentru crearea unei singure lucrări, așa cum este cazul sculpturilor animaliere din seria Me Want Now (Acum vreau), sau al sculpturilor-oglindă din ciclul The Seven Deadly Sins (Cele șapte păcate capitale) ori al modalității de intervenție asupra unui obiect pentru a-l face unic – vezi Tower of Babel (Turnul Babel). Ceramica este un mediu minunat, e dură și în același timp fragilă, suprafața ei poate fi atât de frumoasă și de strălucitoare… Nu se alterează, va rămâne multă vreme după noi. Relația noastră cu acest material e alta, de vreme ce zilnic mâncăm de pe el, bem din el. Oferă confort, ne dorim să-l atingem. Iată ce motiv minunat pentru a experimenta cu el! Dacă ținem cont de faptul că am construit structuri ample utilizând, adesea repetitiv, elemente individuale, se poate spune că tipul acesta de abordare a condus la un stil de lucru similar în ce privește desenul și pictura. Am creat multe lucrări intitulate Word Drawing, iar ele constituie o parte importantă a activității mele. Mă refer la desenele de mari dimensiuni realizate prin scrierea aceluiași cuvânt, ele oglindind ce se întâmplă în mass-media și în social media. Cuvintele în sine pot avea o încărcătură pozitivă, dar prin repetarea lor insistentă sensul se alterează – vedem asta în viața de zi cu zi. Tipul acesta de lucru s-a dezvoltat de-a lungul anilor, iar acum explorez aplicarea lui la pictură, ba chiar și la sculptură.

Installing the Tower of Babel, 2015 jpg
Barnaby Barford, The Tower of Babel, 2015, Installation at the Victoria and Albert Museum

 

Unul dintre proiectele tale cele mai de succes este Tower of Babel, creat pentru V&A Museum. Instalația s-a dorit a fi o fereastră către societatea contemporană și către noile identități pe care ni le conferă, de vreme ce am încetat să mai fim cetățeni și ne-am transformat în simpli consumatori, ca să te citez. Spune-mi, te rog, mai multe despre acest proiect complex.
Proiectul Tower of Babel a fost instalat în Galeria Medievală și Renascentistă de la V&A Museum între 8 septembrie și 1 noiembrie 2015. A avut o înălțime de șase metri și a fost compus din 3.000 de fațade miniaturale din porțelan cu praf de os calcinat, fiecare dintre ele reprezentând un magazin real din Londra. Magazinele părăsite se aflau la baza turnului, în vreme ce boutique-urile selecte erau spre vârf. Fiecare piesă era unică și semnată, fiind ulterior scoasă la vânzare. Doi ani mi-a luat realizarea proiectului, el constituindu-se într-o radiografie autentică a Londrei din anii 2014-2015. Am parcurs o mie de mile pe bicicletă prin oraș fotografiind fațadele magazinelor. Am înțeles atunci că spațiile acestea comerciale reprezintă decorul străzilor noastre. Eram iar interesat de lucruri pe care ceilalți le treceau cu vederea. Dar ele sunt atât de importante din punct de vedere cultural! Reprezintă afaceri, cămine, familii, vieți. Fiecare are o poveste a sa. Clădirile sunt adesea vechi de secole – fiecare fațadă de magazin adăpostește istorii peste istorii. Londra se schimbă foarte rapid, se află într-o evoluție continuă, nu sesizezi această transformare atunci când privește un singur magazin, dar o remarci după un an când zone și cartiere întregi arată altfel. Magazinele care au compus Tower of Babel au azi o mai mare importanță istorică de vreme ce între timp orașul s-a schimbat, dar fațadele din porțelan au rămas la fel; ele documentează o imagine a Londrei care într-un anume moment ni se părea absolut firească, dar care dispare cu repeziciune.

Cum crezi că ar fi arătat proiectul Tower of Babel la începutul carierei tale?
Privind în urmă, cred că toată activitatea mea a constat în crearea unui instantaneu al vieții de azi, încercând să înțeleg cine suntem și de ce suntem așa cum suntem acum. Nu cred că aveam perspectiva necesară pentru a concepe un proiect la o asemenea scară la începutul carierei. Asta e frumusețea creației artistice – ea construiește, curge, se schimbă cu anii, se dezvoltă. Dacă aș fi știut câtă muncă aveau să presupună multe dintre proiectele mele – de exemplu, Avarice, prima dintre oglinzile din seria Seven Deadly Sins, sau filmul făcut pentru Channel 4, Damaged Goods (Obiecte stricate), ori Tower of Babel –, nu-s foarte sigur că aș mai fi fost dispus să continui; au fost proiecte incredibil de laborioase, durând câțiva ani. Uneori e bine să te arunci cu capul înainte!

Magazinele de porțelan din Tower of Babel aveau anumite prețuri, iar aceste prețuri, în sine, aveau o semnificație. Care anume?
Proiectul era o cercetare asupra motivelor care ne fac să cumpărăm, pentru a înțelege de ce a ajuns activitatea aceasta distracția favorită a britanicilor. Dar a devenit mai mult de atât, vorbind despre diferențele dintre bogați și săraci, despre imigrație, consum, arhitectură, mobilitate socială, transformarea unor cartiere sărace în zone scumpe. Când a apărut ideea de vânzare a magazinelor m-am gândit serios la prețul lor. Voiam ca ele să fie accesibile. Și am ajuns la concluzia ca acelea de la bază, magazinele abandonate și închise, să se vândă cu aproximativ 90 de lire, prețul crescând pe măsură ce poziția lor în turn era mai elevată. S-a pus problema împărțirii magazinelor pe categorii de preț. A fost un proces fascinant – am luat în considerare tipul de spațiu comercial și zona londoneză în care se afla; mi-a plăcut ideea că o piesă de 90 de lire și una de 6.000 de lire erau, de fapt, la fel, diferența fiind dată de ce anume reprezentau. Tuturor le-a plăcut ideea, căci, da, Hauser & Wirth (lanț elvețian de galerii, care deține și în Londra un spațiu expozițional – n.a.) trebuie să fie mai scump decât fast-foodul de la colț! A mai existat și avantajul discursului conceptual, forțându-l pe cumpărător să ia act de poziția lui în această ierarhie a consumului. Poate că îi place Louis Vuitton, dar își poate permite doar magazinele ieftine sau frizeria de cartier.

Și care a fost, până la urmă, cel mai mare preț?
Cele zece spații comerciale de top au fost casele de licitații și galeriile de artă contemporană din Londra. Christie’s a fost Nr. 0001 și s-a vândut cu 6.000 de lire.

Barnaby Barford Land of Hope and Glory 2.1
Barnaby Barford, The Apple Tree, 2019, Installation view at David Gill Gallery, London

 

Care consideri că sunt locurile cele mai atractive, cele mai efervescente din Londra pentru artiștii de azi? Care sunt acelea care te inspiră pe tine?
Noi, londonezii, suntem norocoși să avem o mulțime de astfel de locuri. E vorba, desigur, despre Royal Academy of Arts, despre Tate și Tate Modern, despre V & A Museum, dar suntem privilegiați și pentru că avem atât de multe galerii de artă contemporană. Eu mă plimb adesea prin districtele cu galerii, prin Mayfair sau St. James ori către East London, și vizitez fiecare expoziție. Se conturează o panoramă minunată a feluritelor tipuri de creație. E unul dintre lucrurile care mă țin în acest oraș.

Cu câțiva ani în urmă ai creat cinci sculpturi pentru magazinul Louis Vuitton din Selfridges. Ce provocări ridică genul acesta de proiecte în care sunt implicate nume foarte mari din industria de lux?
Comenzile sunt întotdeauna un lucru interesant și, adesea, se pot dovedi foarte solicitante. În mod evident, unele dintre temele mele nu s-ar potrivi într-un astfel de mediu, așa că este important, în cazul unui atare  proiect, să găsesc modalități de personalizare a sculpturilor așa încât ele să se adecveze, dar în același timp să mă reprezinte. Metoda de realizare pe care am folosit-o pentru aceste piese s-a conturat când lucram la Seven Deadly Sins. Utilizarea oglinzii era parte din această abordare conceptuală a proiectului, eu dorindu-mi să realizez niște sculpturi care să nu fie doar niște obiecte pasive: nu puteai să le privești fără ca tu însuți să te vezi în ele. Modalitatea în care aceste sculpturi au fost construite, prin utilizarea de mii de flori și frunze de ceramică, mi-a dat posibilitatea să folosesc aceeași abordare în maniere diferite, care nu erau conceptuale. Iar în cazul acesta (al lucrărilor realizate pentru Louis Vuitton – n.a.) am vrut ca proiectul să aibă o frumusețe discretă.

Am văzut că preferi să expui în Statele Unite. Privește publicul american altfel lucrările tale în raport cu cel de pe Bătrânul Continent?
Am avut expoziții și în Europa, și în Statele Unite. Am mulți colecționari americani și europeni; cred că balanța doar pare să încline într-o anumită parte. Indiferent de locurile unde expun, cred că întrebările pe care le pun și temele pe care le ating sunt universale.

Se vede în opera ta un interes constant pentru explorarea sentimentelor/conceptelor/atitudinilor fundamentale – dragostea, frica, adevărul sau insațiabila noastră dorință pentru altceva, pentru mai mult. Care dintre aceste atitudini, să zicem, constituie cel mai sigur declanșator creativ?
Am cercetat ani la rând în activitatea mea temele acestea, mai ales speranțele și dorințele noastre, fricile și slăbiciunile. Cu timpul, în special după ce s-au născut copiii mei, aș zice, apoi odată cu austeritatea și Brexitul, am devenit din ce în ce mai politizat. Sunt mai interesat să înțeleg de ce există așa o mare scindare în societatea noastră, ce ne face fericiți și de ce, până la urmă, ne simțim sortiți nefericirii. Am examinat fericirea din mai multe perspective: politică, religioasă, economică, comercială, istorică și biologică. De-a lungul investigațiilor mele, am ajuns la concluzia că avem o permanentă dorință de mai mult. Nimic nu ne ajunge. Am început să fac liste: mai mulți bani, mai multă creștere economică, mai multă diviziune, mai multă ură, mai multă frică, mai mult populism, reduceri mai mari, mai multe taxe, mai multă natură, mai multă creativitate, mai multe vânzări, mai multă dragoste, mai multă pace, mai multă schimbare, mai multe arme, mai multă mâncare, mai mult păr, mai mulți pantofi, mai multe vacanțe, mai mult soare, mai multă cunoaștere, mai multă înțelepciune, mai multe like-uri! Ce m-a interesat în chip deosebit a fost explorarea efectului dăunător pe care dorința/nevoia permanentă de mai mult, pe care nemulțumirea permanentă îl pot avea asupra noastră – la nivel individual și social – și asupra planetei. Cred că la nivel social ne face foarte neliniștiți, nesiguri și ușor manipulabili. Dar am fost interesat și de latura pozitivă a constantei noastre dorințe de mai mult. Dacă nu ar exista acest stimul, lucrurile nu s-ar îmbunătăți, nu ar mai exista mari descoperiri științifice, nici cultura asta minunată, muzica, nu ne-am mai strădui să obținem echitate și pace. Așadar, această aspirație către mai mult poate scoate din noi tot ce este mai bun, dar și ce este mai rău, ne poate trage, așadar, în jos. Cele mai recente lucrări ale mele, între care This Earth of Majesty, This Seat of Mars (Ăst’ colț de rai, sălaș iubit de Marte – titlu inspirat de Richard al II-lea, de William Shakespeare, în traducerea lui Mihnea Gheorghiu) și truthliesfearlove (adevărminciunifricădragoste), cercetează efectele pe care deciziile celor care dețin puterea le pot avea asupra noastră din pricina dorinței de mai mult. Dovada acestui lucru e vizibilă la scară mai mare în mijlocul acestei pandemii – mă refer la dorința de putere indiferent de costuri sau la cea  de profit.

Barnaby Barford, This Earth of Majesty This Seat of Mars, 2019, Installed in Holland Park London

 

Cum ai explorat toate aceste lucruri?
Am făcut-o folosindu-mă de cuvinte și, mai încoace, apelând la simbolul Mărului (universal și el) – am devenit obsedat de Măr. Sunt îndrăgostit de el, îl privesc cu venerație. În mitologie, în istoria artei, în iconografia religioasă, simbolul acesta a fost impregnat cu toate dorințele omenești imaginabile, deopotrivă bune și rele. E Mărul lui Adam și al Evei, al judecății lui Paris, al muncilor lui Hercule, al lui Cézanne, Magritte, Newton și Steve Jobs, al Freyei, al Albei-ca-Zăpada și al lui William Tell, al lui Alan Turing și Beatles, al cuceririi Americii și, desigur, al New Yorkului. Știm la nivel subconștient că acest simbol a pătruns în fibra istoriei noastre culturale; atunci când el revine în zona conștientă, toate aceste conexiuni se ridică și ele ca niște bule la suprafața conștientului.

Artele de azi pun mai mult accentul pe conceptualizare și pe provocarea publicului și tot mai puțin pe descoperirea frumosului prin tehnicile tradiționale. Te întorci din când în când spre lucrările marilor maeștri pentru inspirație?
Am adesea discuția asta despre frumos, care poate deveni un cuvânt-paria, dar eu mă declar un mare admirator. Ador să fac lucrări frumoase. Cred că frumosul e nemuritor. Am citit un studiu despre oamenii care suferă de demență. Cercetătorul îi arată pacientului o serie de imagini, iar acesta din urmă trebuie să le aranjeze după cât de frumoase sunt. Se consemnează rezultatul și cercetătorul se întoarce cu o altă ocazie. Pacientul nu-și mai amintește exercițiul, dar atunci când este rugat să rearanjeze imaginile după frumusețea lor, rezultatul este identic cu cel de prima dată. Cred că gustul nostru pentru frumos este înnăscut. Și că frumusețea este eternă. Și mai cred că n-ai cum să te plictisești de ea. Te cheamă să o examinezi îndeaproape așa cum o cheamă floarea pe albină – la fel îmi place și mie să-i atrag pe oameni către munca mea: prin frumos.

Barford, Avarice, 2012

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii