Cautare




, Contributor

Comentarii/Editoriale |
|

Bani scumpi și rari, averi reduse

70-8-adrian-crivii-1.jpg
Criza taie nemilos din activele şi averile românilor, cu nivele ce ajung în medie până la 60% din cele de dinaintea crizei, dacă vorbim de terenuri! Şi încă nu s-a încheiat totul.

Cronicizarea crizei economice globale nu areefecte nefavorabile numai asupra oamenilor obişnuiti, ci şi asupra averilor celor mai bogati magnaţi ai României. Dacă aşteptarea că valurile crizei economico financiare se vor mai domoli  este încă departe de a se adeveri, situaţia critică a finanţelor europene lasă urme adânci la nivelul afacerilor şi a averilor celor mai puternici şi bogaţi întreprinzători români.

Situaţia internaţională nefavorabilă şi efectele globalizării marchează puteric scăderea  valorii activelor româneşti. Iar deciziile întârziate şi nepotrivite ale guvernanţilor care au îndepărtat investitorii străini nu au făcut decât să accentueze acest declin. Unul din eşecurile cu cele mai puternice efecte asupra economiei, implicit asupra valorilor activelor, este politica de atragere de fonduri europene care în prezent a ajuns la doar 7-8% din bugetul alocat pentru perioada 2007-2013.  

Timida dezmorţire a economiei şi revenirea din recesiune nu a putut avea încă efecte pozitive asupra valorilor activelor imobiliare care au continuat să scadă,chiar dacă nu aşa de accentuat ca în prima perioadă a crizei. Afacerile cele mai afectate au rămas în continuare în industrii cum ar fi construcţii, auto, hoteluri, retail, iar cele care au depăşit perioada critică sunt cele din energia regenerabilă, servicii medicale sau agricultura performantă.

Insuficienta utilizare a resurselor naţionale, atât celor materiale, teren agricol, materii prime, cât şi celor umane, emigraţia forţei de muncă calificate, în special tinerii, precum şi a celorlalte energii de natură emotională fac ca România să se afle  într-o perioadă dificilă. Iar incertitudinile ce-o marchează influenţează valoarea averilor şi a valorilor patrimoniale naţionale în general.

Din păcate, numai efortul, inteligenţa şi inspiraţia întreprinzătorilor români de a crea plus valoare, fără un cadru legislativ naţional favorabil, face ca din ce în ce mai puţini oameni motivaţi şi curajoşi să susţină crearea locurilor de muncă şi creşterea nivelului de trai.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii