Cautare




, Contributor

Servicii financiare |
|

Bancpost a lansat „Planul de Economii pentru Copii”

bani_casa_asigurare.jpg
Bancpost, în parteneriat cu Eurolife ERB, a lansat „Planul de Economii pentru Copii”, un produs dedicat părinţilor cu copii cu vârsta de până la 15 ani care combină care combină un cont de economii cu o asigurare cu economisire.

Produsul este compus dintr-un cont de economii deschis pe numele copilului şi o asigurare de viaţă cu componentă de economisire pentru care copilul este beneficiar, iar părintele este persoana asigurată. La maturitatea contractului, în contul de economii se vor vira suma asigurată şi participarea la profit corespunzătoare componentei de asigurare. Suplimentar, părintele poate face depuneri oricând şi de orice valoare în contul de economii al copilului, fiind permise totodată şi retrageri de sume, facilitate utilă în cazul unor situaţii neprevăzute.

Durata minimă a contractului de asigurare este de 10 ani, iar durata maximă este atinsă la împlinirea vârstei de 25 de ani a copilului. La încheierea contractului, clientul poate opta pentru creşterea anuală automată a primei de asigurare cu 5%, în scopul protecţiei la inflaţie.

,,La fiecare aniversare a contractului, titularul poate opta pentru modificarea primei de asigurare şi pentru dezactivarea opţiunii de protecţie împotriva inflaţiei. Suma asigurată este 100% garantată la maturitatea contractului de asigurare. Dacă pe parcursul contractului survine decesul persoanei asigurate, compania de asigurări preia plata primelor lunare, astfel încât la maturitatea contractului copilul va beneficia integral de suma asigurată”, explică oficialii bancii.

Contul de economii are o dobândă de 5,5% pe an, oferită pentru solduri de peste 500 lei. Suma minimă pentru deschiderea contului de economii este de 250 lei, sumă care poate fi însă folosită ulterior pentru plata primelor de asigurare lunare.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii