Cautare




, Contributor

Macroeconomie |
|

Băncile grecești se redeschid, suma maximă pe care o pot retrage grecii zilnic: 420 euro

Băncile grecești se redeschid luni, după ce au fost închise în 29 iunie pentru aproximativ trei săptămâni, iar grecii vor putea scoate de la bancomat zilnic maximum 420 de euro, pe fondul restricțiilor asupra mișcărilor de capital, informează BBC.
Grecia18

În contextul în care cozile de la bancomate deveniseră ceva obișnuit pentru cetățenii eleni, oamenii care așteptau zilnic în linie să își retragă maximum 60 de euro pe zi, după ce guvernul de la Atena adoptase măsura pentru controlul capitalurilor din bănci, la ora actuală, pentru a fi evitate cozile, suma maximă care poate fi restrasă s-a majorat cu 360 de euro.

Parlamentul grec a aprobat miercuri-noaptea, în urma unor dezbateri tensionante, reformele cerute de creditorii internaționali pentru un nou plan de ajutor financiar în valoare de 86 miliarde de euro. După semnarea acordului, anumite restricții rămân în vigoare, iar grecii se confruntă, de asemenea, pe lângă faptul că deschiderea de noi conturi bancare și transferuri de bani în străinătate sunt interzise, cu creșteri de prețuri și cu o creștere de zece procente a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA).

Vezi aici: Cronologia unui dezastru

Odată cu redeschiderea băncilor, TVA-ul se va majora de la 13% la 23% pentru o serie de bunuri și servicii. În schimb, pentru serviciile hoteliere TVA-ul va rămâne de 13% și se reduce la 6% pentru medicamente, bilete de spectacole și cărți.

Guvernul de la Atena are de achitat o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către BCE.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii