Cautare




, Staff

Servicii financiare |
|

Banca Transilvania va lansa, în ianuarie, BT Pay, o aplicație prin care se vor face plăți cu telefonul

Banca Transilvania, liderul pieței în domeniul cardurilor și a doua bancă din sistemul bancar românesc, în funcție de active, a finalizat procesul de dezvoltare a aplicației mobile BT Pay, această fiind în faza-pilot. Aplicația va fi accesibilă clienților BT la finalul lunii ianuarie 2018.
 aboneaza-te
small_Wallet_BT-portofel

BT Pay este primul wallet din România care permite plăți contactless, bazat pe tehnologia inteligentă de plată Visa Token Service și MasterCard Digital Enablement Service.

BT Pay presupune adăugarea în aplicație, în format digital, a cardurilor de debit și de credit pe care un client le are la Banca Transilvania. Aplicația va putea fi descărcată la finele lunii ianuarie 2018, pe smartphone-uri cu sisteme de operare Android și iOS, din Google Play Store sau App Store.

Prin intermediul BT Pay, clienții băncii vor putea face plăți, atât în țară, cât și în străinătate, prin aproprierea smartphone-ului de terminelele contactless ale comercianților, funcționalitate valabilă doar pentru smartphone-urile cu sistem de operare Android, sistemul iOS, nepermițând accesul NFC pentru terțe aplicații.

De asemenea, prin această aplicație se vor putea face: transferuri de bani între cardurile proprii și către alte persoane care au card la BT; consultarea detaliilor despre tranzacțiile realizate cu cardul BT, soldul și, în cazul cardurilor de credit, sumele lunare de plată și soldul punctelor de loialitate STAR.

Accesarea campaniilor partenerilor BT din programul STAR, dedicat celor care au carduri de cumpărături emise de BT, precum și oferte ale băncii.

Pe lângă aplicație, BT Pay cuprinde accesoriile de plată lansate până acum de Banca Transilvania: stickerul, ceasul și brățară contactless.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii