Cautare




, Contributor

Colaborator ForbesLife

Orologerie de lux |
|

Back in black

După o primă ediție arătată publicului anul trecut, Piaget Polo revine în 2017 cu același design seducător, dar și cu o nouă combinație de culori. Aerul mai sobru îi vine ca o mănușă gamei Polo S și subliniază un lucru pe care fanii mărcii îl intuiau de mult în cazul Piaget: brandul este unul dintre puținele care știu să îmbine perfect eleganța și sportivitatea.
G0A42001_HD

La fel ca cele mai multe ceasuri de inspirație retro, Piaget Polo are nevoie de o scurtă introducere istorică. E adevărat că noile Polo nu mai au prea multe lucruri în comun cu ceasurile din aur lansate în 1979. Nici forma modelelor și nici mecanismul quartz considerat la acea vreme „state of the art“ nu mai sunt aceleași. Dar, chiar și așa, pedigriul lui Polo este parte integrantă din povestea gamei „S“.

La finalul anilor ’70, industria elvețiană încerca încă să țină piept valului de calibre mult mai ieftine și mai exacte „Made in Japan“. În vânătoarea după soluții apăruseră deja iconicele Audemars Piguet Royal Oak (1972) sau Patek Philippe Nautilus (1976), ceasuri care puneau accent pe un design dinamic, mult mai sportiv decât pleiada  de modele clasice prezente pe piață. Și tot ele marcau o altă premieră: oțelul inoxidabil devenea un material tot mai des întâlnit în lumea orologeriei de lux.

Răspunsul lui Piaget, venit la finalul decadei, era cel puțin la fel de șocant. Producătorul nu renunța la aur pentru fabricarea carcasei. Dar, în schimb, crea un ceas care atrăgea privirile printr-un joc aproape hipnotic de linii orizontale în care bățara și carcasa păreau a fi parte ale aceluiași corp. Dacă geamul și cele două indicatoare pentru ore și minute nu ar fi fost aplicate peste alternanța de linii, obiectul în sine ar fi putut fi greu de recunoscut ca fiind un ceas.

Trucul Piaget a funcționat. Designul se încadra perfect în nebunia de culori și forme specifice anilor ’80, iar extravaganța ceasului l-a făcut aproape instant un favorit al decadei. Dar după anii de succes, amintirea lui Polo s-a stins încet până în 2016, când Piaget a hotărât, în sfârșit, să-l readucă în prim-planul unei alte generații de consumatori. Noii săi clienți sunt mai tineri, au o viață mai dinamică, mai aglomerată și, implicit, nevoi stilistice mai variate.

Citește și Ceasul care face bine

Construit ca un mix interesant de elemente reprezentative pentru Piaget, noul Polo S își găsește rădăcinile în jocul de polo cu cai, pe care îl evocă prin aerul său sportiv. Combinația dintre strălucirea oțelului și accentele negre, obținute prin tratarea ADLC a bezelului, îl transformă, în același timp, într-un ceas elegant, perfect de purtat sub sacoul de birou sau chiar sub manșeta fracului într-o seară la operă. Piaget face trecerea de la sport la elegant cu atât mai ușoară cu cât două dintre cele trei ceasuri noi sunt livrate cu două curele – cauciuc și piele de vițel – care deschid chiar mai mult posibilitățile de asortare și combinare.

În timp ce carcasa lui Polo S este una rotundă, cadranul se apropie mai mult de forma unui pătrat ale cărui margini au fost rotunjite pentru a cuprinde indecșii. Combinația îi conferă modelului aerul masculin și personalitatea puternică, dar i-a atras și o parte însemnată de critici. Mulți pasionați consideră că filosofia de design botezată de Piaget „forma din interiorul unei forme“ se apropie prea mult de liniile mult mai titratului Patek Philippe Nautilus. În același timp, abordarea diferită și poziționarea de preț mult mai accesibilă fac din Polo S un ceas unic, greu de comparat.

Cele trei referințe noi vin în două variante de complicații. Polo S G0A42005 și G0A42002 sunt modele cronograf, cu cele două totalizatoare vizibile, poziționate în dreptul orelor 9 și 3. G0A42001 este varianta mai simplă, cu o singură fereastră de dată și un cadran de culoare neagră, dublat de luneta tratată ADLC.

Toate piesele prezentate beneficiază de mecanisme realizate in-house de către Piaget și sunt produse într-o ediție limitată de 888 de piese.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii