Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Bacăul va rămâne fără televiziuni cu program local de la 1 ianuarie 2015

Bacăul va rămâne fără televiziuni cu program local de la 1 ianuarie 2015, după ce 1 TV Bacău a eșuat joi, 18 decembrie, în încercarea de prelungire a licenței audiovizuale pentru că se află în faliment, iar Euro TV nu a solicitat prelungirea licenței audiovizuale care expiră la aceeași dată, informează Media Expres.
1-tv-bacau

Potrivit biroului licențe al CNA cele două televiziuni sunt singurele care emit programe locale la Bacău.

Compania Ligone International din Suceava, care deține 1 TV Bacău, are restanțe la bugetul de stat de 127.189 de lei și la 9 decembrie instanța a deschis procedura falimentului împotriva companiei.

Reprezentantul firmei, Claudiu Goian, a declarat în fața CNA că dacă s-ar prelungi licența, până la lichidarea companiei sau până la încetarea emisiei analogice de anul viitor s-ar putea găsi o soluție pentru continuarea activității. CNA nu poate însă conform legii prelungi licențele pentru companiile aflate în stare de faliment ci doar dacă sunt în insolvență și se supun planului de reeșalonare a datoriilor.

Potrivit site-ului CNA, licența 1 TV din Bacău este deținută de Ligone International SRL avându-i ca asociaţi pe: Goian Gabriela Carmen – 40%, Goian Livu – 40% şi Rotaru Ion – 20%.

Licența EURO TV din Bacău este deținută de firma Eco Rino, având asociat unic pe Victor Roman.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii