Cautare




, Staff

Bunuri de consum |
|

Avicola Târgu Jiu a fost preluată de Carmistin, grupul de companii deținut de Iustin Paraschiv

Grupul agricol Carmistin, pecializat în producţia, procesarea şi comercializarea cărnii, anunţă preluarea tuturor fermelor, platformelor şi abatorului deţinute de Avicola Târgu Jiu, fără a menționa suma tranzacției.
iustin_paraschiv.jpg

Compania va investi 20 de milioane de euro în modernizarea Avicola Târgu Jiu.

“La momentul actual, instalaţiile nu sunt funcţionale, toate autorizaţiile au fost retrase, iar pentru reluarea activităţii va fi necesară reautorizarea, atât a abatorului, cât şi a fermelor. Până la sfârşitul anului 2015 au funcţionat 4 ferme (34 hale) şi abatorul”, a declarat Iustin Paraschiv, proprietarul grupului Carmistin.

Unitatea din Gorj deţine un abator cu o capacitate 4.000 capete/oră, 9 ferme pentru creşterea păsărilor, parc auto (nefuncţional), un bloc pentru birouri, platformă de gunoi şi 66 de hectare de teren. Dintre cele 9 ferme, doar 4 au fost menţinute în funcţiune după privatizare, restul fiind abandonate şi lăsate să se degradeze.

Planul de afaceri pentru relansarea capacităţilor din Gorj prevede redeschiderea primelor ferme în primăvara anului viitor, iar toate platformele vor fi modernizate în 2018.

“Având în vedere strategia de dezvoltare a grupului prin investiţii în ferme zootehnice, am decis această achiziţie, care astăzi nu înseamnă decât un complex avicol falimentar. La finalizarea retehnologizării platformei avicole de la Târgu Jiu, compania Avirom, parte a grupului Carmistin, va angaja 600 de persoane”, a adăugat Paraschiv.

Carmistin a preluat în urmă cu 11 ani platforma agricolă deţinută de Oltchim, iar în urma retehnologizării fermelor a ajuns să producă şi să abatorizeze anual peste 10 milioane de pui.

În ultima periodă, Avicarvil, compania specializată a grupului Carmistin, prin care s-a realizat şi tranzacţia de la Târgu Jiu, a reuşit să listeze mărcile sale (La Provincia şi NaturAvi) şi să nu mai livreze exclusiv marca proprie a magazinului.

Piaţă cărnii de pasăre, estimată la 260 de milioane de euro, a avut în 2016 o creşte mică, de 5,53%, la nivel de comerţ modern plus comerţ clasic (fără export şi consumul în HORECA).

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii