În zilele noastre mai mult ca oricând, s-a încetățenit principiul conform căruia cei care dau lecții se cuvine să fie și primii care le încalcă. E de bon-ton. Totuși, dacă străvechea zicală de a face „cum zice popa, nu cum face el“ poate fi valabilă în anumite domenii, este de neacceptat atunci când vorbim despre maniere și bună-creștere. Cum să predici eleganța fără să inspiri oamenii prin exemplul personal? Cum să vorbești despre arta de a fi gentleman fără să fii unul? Cum să judeci grosolăniile altora, când te știi primul vinovat de o întreagă listă de faux-pas-uri?
Aud adesea în jurul meu personaje cu pretenții căinând din vârful buzelor lipsa de tact și de civilizație a altora, pentru ca, la nici un minut distanță, să țipe ca din gură de șarpe fiindcă ospătarul se mișcă prea lent. Doamne care se declară revoltate de murdăria orașului și țin teorii despre responsabilitate civică, dar care nu se sfiesc să arunce mucurile de țigară sau PET-urile direct pe carosabil, din elegantele mașini de teren pe care le conduc. Domni care-și tipăresc pe cărți de vizită lucioase lista diplomelor de la școli înalte, dar nu se încumetă să țină ușa deschisă pentru o bătrânică încărcată de sacoșe. Acestea, să-ne-nțelegem, nefiind bune-maniere de gală, ci simple chestiuni de bun-simț, un minim „entry-level“ pentru statutul de om educat, nicidecum vreun pașaport de intrare în rândul lorzilor.
Am crescut cu certitudinea că nu poți să fii frumos fizic dacă nu ești frumos și la interior și, pe același principiu, că nu ai cum să fii un gentleman sau o lady dacă modul în care te porți cu oamenii, limbajul pe care îl folosești și gândurile care-ți trec prin minte n-au nimic de-a face cu gentilețea. O lady sau un gentleman nu umilesc pe nimeni pentru a-și arăta superioritatea, nu încep orice propoziție cu „Eu“, nu înjură ca un birjar și nici nu fac rău deliberat unui om, unui loc sau unui oraș. Nu pentru a proiecta o anumită imagine, ci pentru că asemenea comportamente li se par de neacceptat.
„Bunele-maniere sunt crusta fragilă de lavă care ne împiedică să ne prăbușim cu totul în adâncurile iadului“, spunea, plastic și încărcat de dramatism, Vivienne Westwood, o veritabilă lady britanică, în ciuda excentricității sale. După cum consemnează istoria, la ceremonia solemnă din 1992 în cadrul căreia Regina i-a oferit Ordinului Imperiului Britanic pentru „servicii aduse modei“, lenjeria intimă a lipsit cu totul din ținuta lui „dame Vivienne“. Restul – inclusiv atitudinea – au fost însă impecabile, semn că până și revolta împotriva sistemului sau exprimarea spiritului rebel pot fi duse la îndeplinire păstrând o minimă conduită.
Voi crede mereu că exersarea bunelor-maniere – nu în varianta lor ceremonioasă și anacronică, ci într-una cât se poate de actuală, în sensul de a trăi frumos, cu eleganță, bun-simț, plus un strop de diplomație și de bunătate – rămâne singurul mod în care putem educa și cizela și universul în care ne învârtim, fără să ne erijăm vreo clipă în profesori sau judecători. Să-i „instigăm“ în permanență pe cei din jur la bunătate și eleganță prin prisma exemplului personal și să nu ne lăsăm molipsiți de aceleași metehne care ne revoltă la alții. Lupta împotriva nesimțirii nu se câștigă niciodată cu armele dușmanului.
