Cautare




, Contributor

Servicii financiare |
|

Autorităţile financiare americane au decis să amâne aplicarea FATCA

dolar_efecte.jpg
Fiscul american (IRS) şi Trezoreria Statelor Unite au anunţat revizuirea termenelor limită pentru implementarea Foreign Account Tax Compliance Act (FATCA).

Prevederile FATCA erau planificate a fi puse în aplicare în mai multe etape începând cu 1 ianuarie 2014 şi până în 2017, potrivit PwC România.

Experţii în domeniu au arătat că acest calendar nu permitea suficient timp pentru ajustarea actualelor practici de afaceri şi pentru modificarea sistemelor şi proceselor. În plus, menţinerea incertitudinilor privind efectele pe care un acord interguvernamental le poate avea într-o jurisdicţie subminează posibilitatea conformării cu prevederile FATCA.

Drept răspuns la aceste critici, Trezoreria Statelor Unite şi Fiscul american au decis amânarea cu şase luni a celor mai multor prevederi care erau programate să intre în vigoare în 2014, incluzând începerea reţinerii la sursă conform FATCA, documentaţia privind conturile cetăţenilor americani şi cerinţele de acceptare a clienţilor de către instituţiile financiare străine, data efectivă a implementării unui acord cu Instituţiile Financiare Străine (IFS), precum şi alte prevederi, mai arată PwC România.

Deşi nu au comunicat o dată, Trezoreria şi Fiscul intenţionează să publice o listă de ţări care au deja acorduri inter-guvernamentale în vigoare, chiar dacă legislaţia locală pentru implementarea unui astfel de acord nu va intra în vigoare până la 1 iulie 2014.

Conform declaraţiilor IRS, portalul registrului FATCA ţinut de Fiscul american care trebuia să fie operaţional pentru Instituţiile Financiare Străine începând cu 15 iulie 2013, va fi deschis pe 19 august 2013. 

„Departamentul Trezoreriei şi Fiscul american continuă dialogul cu factorii implicaţi şi fac ajustările necesare pentru FATCA păstrând totodată obiectivele iniţiale ale acestui act normativ. Deşi această amânare oferă un răgaz necesar, este nevoie totuşi de îndrumare în privinţa mai multor chestiuni de substanţă privind aplicarea FATCA şi a acordurilor inter-guvernamentale. Drept rezultat al acestei notificări, companiile financiare trebuie să-şi ajusteze proiectele de implementare în consecinţă”, a declarat Peter de Ruiter, partener consultanţă fiscală, PwC România.

FATCA impune instituţiilor financiare străine şi autorităţilor fiscale americane să implementeze noi proceduri pentru raportarea informaţiilor financiare, dar şi pentru reţinerea la sursă şi declararea conturilor deţinute de cetăţenii americani în afara Statelor Unite.

 De asemenea, impune anumitor instituţii financiare străine să intre în acorduri cu Statele Unite (un acord FFI). O altă soluţie adoptată de unele ţări a fost de a intra în acorduri inter-guvernamentale cu Statele Unite pentru a preîntâmpina obstacolele legislative care ar putea împiedica instituţiile financiare străine să încheie acorduri de tip FFI cu Statele Unite.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii