De pus la inimă
Nu, nu un doctor venerabil, dintre acei Dumnezei cărora le ierţi îmbăţoşările arogante pentru că fac minuni în sala de operaţii, reîncep vieţi şi întorc sorţi potrivnici. Nu, un medic tânăr poate dăruit, poate nu (nu am cum să ştiu, nu a făcut decât să asiste un chirurg titrat) şi pe care, în lipsa altor informaţii, îl judec după ceea ce oferă: felul în care îşi târşeşte saboţii în saloane la orele de vizită, adresările care variază de la persoana a II-a plural la singular după o dinamică doar de el ştiută, aerul etern obosit şi un pic năuc şi... gradul de empatie cu un suferind care pare că a comis o crimă de lezmaiestate: a întrebat.Citește
Privește cerul
Scriu aceste rânduri într-o zi în care iunie se îngână cu octombrie și în care vara pare să ia locul anotimpului vrajbei noastre. Scriu singur, dintr-o cameră de hotel, cu ochii la un cer confuz, care își schimbă năravul de la sfert la sfert de oră. S-ar spune că e cadrul ideal pentru scris: liniște, nori afară, solitudine și puzderie de întrebări pe dinăuntru. Citește
Ediția tipărită a revistei
Recomandate
