Blogul meu care nu există
Niciodată nu m-a bântuit ideea de a avea un blog. Nici chiar atunci când acesta devenise un must have fără de care nu puteai să te legitimezi corect în societatea glitteraţilor de moment. Poate pentru că am considerat mereu că a avea un blog presupune marea şi constanta încredere că tot ceea ce ai de spus poate fi interesant pentru cineva.Citește
Al meu, al nostru
Hispañola? Hermosa! Mama poartă o fustă lungă, cu volane, brăţări multe și o bluză cu un tucan din paiete. Are, mai ales, un păr roșcat, în bucle leneșe, revărsate până la umeri. Ochelari mari de soare și mersul ei drept, prea drept, aproape pe spate.Citește
Dar din dar, fără de „dar”
Numărul de prieteni nu o să-mi crească după acest text, ba prevăd că se va scofâlci ca o roşie lăsată de izbelişte la soare. Am mai scris eu despre cadouri şi m-am umplut de bobârnace şi aluzii mai ceva ca fii-mea de Lego-uri sub pomul de Crăciun. Pasămite, subiectul „cadou” generează încă sensibilităţi, ipocrizii şi patimi invers proporţionale cu sufletul pe care majoritatea celor care le reclamă îl pun în alegerea şi achiziţionarea unui dar. Citește
De pus la inimă
Nu, nu un doctor venerabil, dintre acei Dumnezei cărora le ierţi îmbăţoşările arogante pentru că fac minuni în sala de operaţii, reîncep vieţi şi întorc sorţi potrivnici. Nu, un medic tânăr poate dăruit, poate nu (nu am cum să ştiu, nu a făcut decât să asiste un chirurg titrat) şi pe care, în lipsa altor informaţii, îl judec după ceea ce oferă: felul în care îşi târşeşte saboţii în saloane la orele de vizită, adresările care variază de la persoana a II-a plural la singular după o dinamică doar de el ştiută, aerul etern obosit şi un pic năuc şi... gradul de empatie cu un suferind care pare că a comis o crimă de lezmaiestate: a întrebat.Citește
Privește cerul
Scriu aceste rânduri într-o zi în care iunie se îngână cu octombrie și în care vara pare să ia locul anotimpului vrajbei noastre. Scriu singur, dintr-o cameră de hotel, cu ochii la un cer confuz, care își schimbă năravul de la sfert la sfert de oră. S-ar spune că e cadrul ideal pentru scris: liniște, nori afară, solitudine și puzderie de întrebări pe dinăuntru. Citește
Ediția tipărită a revistei
Recomandate
