Contributor
Alexandra Ursu
Topul celor mai bine plătiți tenismeni din lume
Anul trecut la finalul turneului U.S Open meciul dintre Marin Cilic și Kei Nishikori a fost primul Grand Slam de la Open-ul Australian din 2005 care nu-i include pe Roger Federer, Rafael Nadal sau Novak Djokovic. Cei trei au câștigat 39 din 47 Grand Slam-uri de la începutul anului 2004 ( aceștia au 23 de meciuri finalizate pe locul 2 ) și nu sunt pregătiți să renunțe la ideea de a fi în top-ul celor mai buni tennismeni la nivel mondial, Federer fiind pe primul loc în lume si Djokovic pe al doilea.Citește
Topul celor mai bine plătiți DJ din lume în 2015
Care sunt cei mai bine plătiți DJ ai momentului ? Cei care au ajuns în topul realizat de Forbes US au avut venituri de peste 300 de milioane de dolari, însă nu toți Dj-ii au reușit să se regăsească pe această listă.Citește
10 ani de YouTube: un milliard de vizionări, un milion de advertiseri și milioane de artiști
Un studiu realizat de Variety a demonstrat faptul că celebritățile create de YouTube sunt mult mai urmărite decât cele mainstream.Citește
Cum a devenit Solitare Arena un joc de milioane de utilizatori
Gamer pasionat încă din liceu, David Pripas, aflat în boardul companiei dezvoltatoare de jocuri Mavenhut, a vorbit în cadrul conferințelor Successful Me despre secretele din spatele succesului jocului Solitaire Arena.Citește
Grand Cinema&More deschide prima sală de cinema cu tehnologia Dolby Atmos, după investiții de 200.000 de euro
Grand Cinema & More anunţă deschiderea, la sfârşitul lunii aprilie, unei noi săli de cinema, Grand Ultra, dotată cu tehnologia Dolby Atmos, cu o investiție de peste 200.000 de euro.Citește
Peste 250 de fermieri, la „Bayer Agro Forum Porumb 2015”
Peste 250 de fermieri au fost prezenţi la conferinţa AgroForum Porum, unde s-au discutat cele mai importante noutăți și soluții din domeniul protecției culturilor de porumb.Citește
St. Patrickʼs Day şi reţetele ei tradiţionale de „cocktail”
St. Patrick’s Day are loc în fiecare an pe 17 martie şi este cea mai populară sărbătoare a irlandezilor. Însă nu este sărbătorită numai în Irlanda, ci peste tot în lume.Citește
Societatea de avocați Dragne & Asociații a anunțat noi promovări
Societatea de avocați Dragne & Asociații a anunțat promovarea a nouă avocați colaboratori în poziții de coordonare în cadrul echipelor și respectiv, ca avocați seniori.Citește
Cele mai bune joburi part-time, în 2015
Printrece cele mai bune joburi part-time, în 2015, se numără cel de programator, contabil sau scriitor, potrivit CareerCast, scrie Forbes.com.Citește
Ediția tipărită a revistei
Cele mai citite
- Medicii de familie nu îi vor mai înscrie pentru vaccinare pe bolnavii cronici+28682 vizualizări
- TOP Forbes - Clasamentul celor mai bogați români în 2020. Cine sunt cei mai influenți oameni de afaceri din România?+46012 vizualizări
- Renault Grup a prezentat un nou model SUV: Dacia Bigster / Cand ar putea apărea pe piață?+4559 vizualizări
- Harta cazurilor de COVID-19 în România. LIVE UPDATE din fiecare județ+152645 vizualizări
- Prof.dr. Adrian Streinu Cercel: „Masca va fi obligatorie categoric până în 2022. Vaccinul ne protejează pe dinăuntru, nu la nivelul mucoaselor”+1698 vizualizări
- Rețeaua PENNY se extinde cu două noi magazine în București și Reghin, județul Mureș+1520 vizualizări
- Expert în securitate națională și antiterorism: „Puteți utiliza în continuare Whatsapp modificând 3 setări primordiale destinate securității contului”+1410 vizualizări
- Cele mai bune 10 filme de animație de văzut în familie+72736 vizualizări
- Medicament care anihiliează COVID-19 în 48 de ore+41921 vizualizări
- Massachusetts Mutual Life Insurance Company deschide birouri pe piața din România+1315 vizualizări
- Raymond Kurzweil: „Oamenii vor deveni hibrizi până în 2030”+1262 vizualizări
- Dezvoltatorul imobiliar Impact investește aproape 700.000 de euro în construirea unei grădinițe în ansamblul rezidențial Boreal Plus+1125 vizualizări
- Propunere ANRE: Consumatorii casnici de energie electrică pot să încheie contracte pe piața concurențială până pe 30 iunie 2021+1111 vizualizări
- Guvernul pregătește reforma companiilor de stat+1029 vizualizări
- Topul celor mai bogați români în 2019. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri din România?+170196 vizualizări
- Organizația Mondială a Sănătății este împotriva pașapoartelor de vaccinare+944 vizualizări
- Producătorul de vaccinuri anti-COVID, Pfizer are o strategie pentru limitarea întârzierilor de livrare+728 vizualizări
- Din pasiune pentru provocare+8647 vizualizări
- Nicolae Popa, co-owner Various Brands & GRID: „Cea mai importantă lecție de business este de departe comunicarea și vânzarea omnichannel”+808 vizualizări
- Cristian Popescu, Managing Director SAP: "În mod cert anul 2021 ar trebui să fie anul transformării digitale în sectorul public"+639 vizualizări
- Președintele Klaus Iohannis a fost vaccinat anti-COVID-19+603 vizualizări
- Chronolink deschide al treilea boutique Rolex în București+598 vizualizări
- Cristina Bâtlan și familia - 500 Miliardari Ediția 2011+4659 vizualizări
- Miliardarii lumii: Cine sunt cei mai bogați 20 de oameni din lume?+47577 vizualizări
- Cum arată și ce preț va avea Dacia Spring, model 100% electric cu o autonomie de 225 km+7176 vizualizări
- Viața la țară: 6 idei profitabile de afaceri pe care le poți deschide cu fonduri europene+93080 vizualizări
- De mâine încep lucrările la noua stație de metrou construită pe șoseaua Berceni+528 vizualizări
- Marea Britanie: Efectele post-Brexit încep să se resimtă la rafturile cu produse alimentare+499 vizualizări
- Viața de coșmar de după intubare+18206 vizualizări
- Reinfectarea cu Coronavirus: Cât timp suntem imuni după infectarea cu COVID-19?+47811 vizualizări
- Incredibila viață a lui Sheldon Adelson, cel mai mare finanțator al lui Donald Trump+482 vizualizări
- Iulius pune la dispoziția autorităților gratuit spații pentru campania de vaccinare+468 vizualizări
- Mohammad Murad, investiție de aproximativ 3 milioane de euro în piața de food delivery+422 vizualizări
- Olanda a rămas fără Guvern. Premierul Mark Rutte a demisionat+411 vizualizări
- 12 ponturi despre cum să alegi numele Start-up-ului tău+39076 vizualizări
- Joe Biden promite să semneze câteva ordine executive chiar în prima sa zi de mandat+407 vizualizări
- Compania de tech Life Is Hard intenționează să achiziționeze 100% din pachetul de acțiuni al Innobyte+398 vizualizări
- Plant an App a încheiat cea mai mare campanie de finanțare din istoria SeedBlink: 720.000 de euro+381 vizualizări
- Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: „Trebuie să avem o cerință medicală care să dovedească faptul că oamenii au fost vaccinați”+369 vizualizări
- Compania Raytheon, amendă de jumătate de milion de dolari pentru comercializarea de produse realizate în România+363 vizualizări
- Dispare săptămâna de lucru de 5 zile?+362 vizualizări
- Platforma pentru programarea online la vaccinare anti-COVID este funcţională+358 vizualizări
- Premierul Cîțu a numit trei secretari de stat la Ministerul Finanțelor și unul la Ministerul Justiției+349 vizualizări
- Mihai Boldijar, Director General Bosch România: "Anul acesta ne-a dovedit că oamenii sunt cei care pun toate mecanismele în mișcare"+531 vizualizări
- Florin Popescu, Business Unit Director Rockwool Balkans: "În această perioadă orice strategie ar trebui să se concentreze și pe gestionarea riscurilor aduse de pandemie"+369 vizualizări
- BNR: Top 10 cele mai puternice bănci din România în anul 2019+15724 vizualizări
- Dragoș Zamfirescu, Fondator Clinica Zetta: "Efectele pandemiei au fost un tsunami care mi-au arătat cât de vulnerabili suntem și cât de multe lucruri sunt de făcut mai bine în businessul nostru"+321 vizualizări
- 11 ianuarie - Ziua Internațională a cuvântului „Mulțumesc“+4631 vizualizări
- Cine este Anna Sorokin, impostoarea a cărei poveste va fi ecranizată de Netflix+333 vizualizări
- 10 calitați care te duc spre succes+19720 vizualizări