Cautare




, Contributor

ForbesLife |
|

Austria pregătește cea mai nouă instalație cinematografică James Bond

„Am primit un telefon și ni s-a spus: Vom filma în locația voastră. Ni s-a comunicat, nu ne-a întrebat nimeni!” mărturisește râzând Sarah Ennemoser, manager PR și Media al restaurantului Ice Q, în care s-a filmat cea mai recentă peliculă James Bond, „Spectre”, cu Daniel Craig în rolul celebrului agent.
007 Elements Solden Exterior Render v2

Despre restaurantul Ice Q, plasat în mijlocul norilor și despre suprizele pe care acesta le ascunde am aflat într-o seară rece de toamnă, într-un cadru demn de 007: la etajul opt, deasupra Bucureștiului. Sarah Ennemoser și Christoph Nösig, reprezentanții regiunii Sölden din Austria, au pregătit seara dedicată celei mai noi instalații cinematografice până în cele mai mici detalii, dovedindu-se îndrăgostiți și pasionați de locul unde lucrează.

Designul restaurantul situat la 3,048 de metri este dominat de o arhitectură futuristă, fiind completat de priveliștea munților înghețați, ceea ce a atras atenția echipei de producție James Bond. După câteva vizite ale managerului de turism din Austria, vestea a fost transmisă: o parte din Spectre 007 se va filma în Sölden, la Ice Q, acesta încadrându-se perfect în cerințele spectaculoase ale filmului. Sarah mărturisește că la început oamenii au fost destul de sceptici în ceea ce privește designul modern al restaurantului, preferând mai degrabă articole din lemn masiv, însă percepția lor a fost puternic schimbată de evenimentele cineaste.

În ceea ce privește reacțiile producției, Dave Bautista sau personajul Mr. Hinx descrie peisajul ca provenind dintr-o altă lume: „Părea desprins dintr-o pictură.”, în timp ce Gregg Wilson, asistentul producător, declară că scenele filmate acolo fac parte din momentele cheie ale filmului: „Scenele vor arăta spectaculos. Austria ne-a oferit exact ce aveam nevoie.” Martin Joy, managerul de producție din Austria, povestește despre experiența filmărilor din Sölden: „Dificultățile impuse de condițiile meteo și de altitudine reprezintă adevărate provocări, însă rezultatul și priveliștea nemaipomenită  merită toate eforturile.”

Prin faptul că seriile James Bond sunt faimoase în întreaga lume, dar mai ales pentru că au dat naștere multor fani, Jack Falkner – CEO-ul companiei de ascensoare Bergbahnen Sölden, și-a dorit să folosească imaginea și numele 007 în cel mai onest mod, colaborând cu producția americană la conceperea unui proiect pentru a atrage doritorii de modern și stil 007.

În acest context, ideea unei instalații cinematografice unice în lume nu a întârziat să apară. La înălțimea de 3,050 de metri, în interiorul muntelui, pe o suprafață de 1.300 de metri pătrați se va deschide, în această iarnă, 007 ELEMENTS.

În apropierea restaurantului Ice Q, ansamblul muntos Gaislachkogl va adăposti noua galerie 007, cuprinzând o parte din elementele care definesc stilul James Bond. Construcția se va desfășura prin intermediul unui tunel, completat de două încăperi principale, ale căror peisaje dezvăluie frumusețea văilor Tirolului.

„Scopul nostru este ca 007 ELEMENTS să spună povestea filmării Spectre într-o manieră modernă, emoționantă și antrenantă. Ne dorim să folosim acest loc spectaculos pentru a ne așeza invitații într-un cadru James Bond, aducând la viață poveștile într-un mod de neuitat” mărturisește Neal Callow – creative director al proiectului și art director pentru filmele Casino Royale, Quantum of Solace, Skyfall și Spectre.

Seara s-a încheiat printr-un schimb de culturi, gastronomie și moduri de gândire, via Austria și via România. Însă prezentarea a urmat stilul misterios al agentului, cei doi parteneri declarând că ansamblul 007 va fi inaugurat în această iarnă. Cât despre articolele colecției spun doar că vor sensibiliza atât simțul vizual, cât și cel tactil sau auditiv. „Nici noi nu știm ce articole vom primi, dar nu avem emoții fiindcă atât noi, cât și America ne dorim ca acest loc să reprezinte cât mai bine imaginea 007, luând în considerare că vom fi a treia colecție James Bond deschisă în lume, după Londra și Los Angeles” concluzionează Christoph Nösig.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii