FacebookTwitterLinkedIn

Nickelodeon, televiziunea deținută de compania Viacom International Media Network, a intrat în noiembrie în sondajele de audiență realizate de Kantar Media și girate de Asociația Română de Măsurare Audiență (ARMA).

La nivel național, Nickelodeon a avut o medie de 18.000 de telespectatori pe minut (all day), iar în mediul urban, media a fost de 9.000. Nickelodeon este cea de-a șasea stație cuprinsă în sondajele de audiență de pe nișa televiziunilor pentru copii și tineret.

Liderul acestei nișe rămâne Disney Channel, cu o medie de 108.000 de români, respectiv 58.000 de persoane pe minut, în mediul urban. Este a 11-a televiziune în topul audienței urbane și liderul autoritar al acestei nișe. Câștigurile sale față de octombrie au fost de 6.000 de persoane (național), respectiv 3.000 (urban).

„Fratele” său mai mic, Disney Junior, a avut aceleași câștiguri în sondaje: 6.000, respectiv 3.000, ajungând la 66.000 de telespectatori pe național și 40.000 în urban (all day).

Vezi și audiențele canalelor de știri în luna noiembrie!

Cartoon Network a atins o medie de 29.000 de telespectatori pe minut la nivel urban (cu 5.000 mai mult decât în octombrie) și 60.000 pe național (creștere de 3.000).

Boomerang a avut cele mai mici câștiguri în sondaje: 3.000 de persoane, atât pe național, cât și în urban. Boomerang a înregistrat o medie de 41.000 de telespectatori pe minut (național) și de 22.000 (urban).

Minimax/A+ este televiziunea care a obținut cea mai mare creștere de audiență la nivel național: 14.000 de telespectatori, ajungând la o medie de 56.000 de români pe minut (all day). Minimax/A+ depășește astfel Boomerang pe universul național, apropiindu-se de Cartoon Network. În urban, media de vizionare pentru Minimax a fost de 16.000 de telectatori pe minut (all day).

Cotele cumulate de piață ale celor șase televiziuni (inclusiv nou-venitul Nickelodeon) au fost de 6,67% la nivel urban, respectiv, 7,33% pe național. Este a doua nișă ca mărime, după cea a televiziunilor de știri.