Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Audiența televiziunilor în șase județe din centrul României

Brasov.jpg
Pro TV este singura televiziune care în 2013 a avut o audiență medie de peste 100.000 de telespectatori în cele șase județe din centrul țării (Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Alba și Sibiu). În această regiune, Acasă TV a avut o audiență mai mare decât Antena 3 (prime time). Cea mai urmărită televiziune de filme a fost Pro Cinema.

Anul trecut, Pro TV a avut o audiență medie de 195.000 de telespectatori pe minut (prime time) în șase județe din centrul României (Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Alba și Sibiu). Audiența este mai mare decât cea din București.

Pe locul secund în topul audienței din această regiune se află Antena 1, cu o medie de 97.000 de persoane pe minut (orele 19:00 – 24:00). Kanal D se află pe treapta a treia a „podiumului”, cu o medie de 79.000 de telespectatori pe minut (prime time).

Ierarhia primelor trei televiziuni este aceeași ca în cazul Bucureștiului, deosebirea majoră fiind audiența Pro TV care se detașează de restul „plutonului”.

Pe locul 4 în top se află Acasă TV, care a înregistrat o audiență de 59.000 de telespectatori pe minut (prime time), înaintea canalului de știri Antena 3 – 49.000. De remarcat că audiența Antena 3 în această regiune este mai redusă decât în București (72.000).

Alte televiziuni cu audiențe în această zonă: Prima TV (46.000 telespectatori pe minut), Național TV (29.000), TVR 1 (27.000), România TV (23.000), B1 TV (21.000).

Cel mai urmărit canal de filme a fost Pro Cinema, cu o medie de 10.000 de persoane. Cea mai urmărită televiziune de sport a fost Sport.ro (o medie de 7.000 de telespectatori).

Televiziunile cu cele mai slabe audiențe în anul 2013, în prime time, au fost: Discovery (1.000 persoane), Music Channel, Mynele TV, AXN Black, AXN White, TCM, TV Paprika și Hit Music.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii