Modelul compact în 5 uși de la Audi oferă un spațiu generos pentru depozitare, fiind totodată și mult mai ușor decât predecesorul, grație tehnologiei Audi ultra. În paralel, motoarele sunt mult mai puternice și foarte eficiente.
În comparație cu versiunea anterioară, tehnologia Audi ultra reduce greutatea noului A3 Sportback cu până la 90 kg. Echipat cu un motor de 1.4 TFSI, modelul în 5 uși are o greutate de doar 1.205 kg, un nou record.
De ce merită noul Audi A3 să fie condus?
Caroseria noului Audi A3 Sportback este lungă și curbată, iar partea frontala este joasă, arcurile plafonului formează un dom ce se întinde peste limitele subtile ale eleronului spate. În tot acest timp, interiorul noului Audi A3 Sportback este elegant, aerisit și clar, iar servicii online personalizate, oferite de marca sub numele de Audi connect, conectează șoferii la Internet și asigură informații cheie. Conexiunea la Internet este stabilită via Audi connect, o extensiă a sistemului de navigație MMI plus. Pasagerii pot naviga și trimite e-mail-uri cu până la 8 gadget-uri prin hotspot-ul integrat WLAN.
Sistemul oferă servicii de Internet adaptate pentru șofer – de la navigație cu imagini Google Earth și Google Maps Street View până la informații online din trafic și servicii precum Facebook și Twitter. Audi connect a adaugat recent informații despre zboruri și trenuri, iar serviciul City Events asigură informații despre evenimente actuale. Audi connect oferă șoferilor, pentru prima dată, abilitatea de a avea e-mail-urile redate vocal și de a dicta mesaje text (SMS).
Audi aduce sistemele de asistență ale claselor superioare în segmentul compact premium pentru confort și experiență superioară de condus. Noul Audi A3 Sportback este disponibil din februarie 2013, odată cu lansarea internațională, iar prețurile pornesc de la 25.280 euro, în timp ce motorul 1.2 TFSI va fi disponibil ulterior la un preț de pornire de 22.950 euro.