Cautare




, Staff

Tech |
|

Au început înscrierile la Innovation Labs 2018 pentru București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara

Acceleratorul Innovation Labs 2018 a dat startul înscrierilor în Hackathoanele și programele de mentorat organizate în București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara.
www.catalingeorgescu.com

În cadrul acceleratorului, studenții și tinerii vor putea să pună o idee în practică și să dezvolte un produs tech alături de mentori, antreprenori și specialiști în business.

Programul se va desfășura între 3 martie și 21 mai 2018, este organizat de către Asociația Tech Lounge.

Innovation Labs 2018 urmărește șapte direcții de dezvoltare: Agriculture, Cyber-Security, Fintech, Health & Lifestyle, Retail, Smart Cities și Smart Mobility. Tinerii pornesc de la o idee pe care o rafinează în cadrul programului de mentorat și o transformă treptat într-un prototip viabil, cu aplicații în piață.

Anul acesta va exista direcția de fintech pentru idei din industria de banking și tehnologii financiare, direcția de Smart Mobility, pentru servicii digitale sau tehnologii inovatoare, născute din conectarea vehiculelor la internet, direcția Smart Cities și direcția de retail.

Acceleratorul Innovation Labs se află anul acesta la a 6-a ediție. În cei 5 ani de activitate, 180 de echipe și peste 1000 de participanți au trăit experiența de dezvoltare a propriului produs și de mentorat în ecosistemul de startup-uri tech, în 5 orașe din România.

Innovation Labs este structurat în trei etape: Hackathon, Boost Day și Demo Day. Hackathon-ul inițial, de 24 de ore, este un eveniment ce oferă echipelor șansa de a-și contura mai clar ideile, de a le susține în fața juriului și a publicului, de a obține feedback de la mentori din ecosistemul inovării digitale și de a-și consolida echipa. Cele mai bune echipe vor continua să își dezvolte produsele în cadrul programului de mentorat din martie până în mai, prin întâlniri săptămânale cu specialiști de top din industria ICT și din business.

Împreună cu mentorii, tinerii își vor consolida și își vor testa prototipul inițial pentru a obține un produs funcțional și atractiv. Echipele își prezintă prototipurile finale pe 21 mai la Demo Day, în fața juriului, potențialilor investitori, parteneri și mass media. Demo Day aduce împreună oamenii care creează tehnologii, în startupuri proprii sau în companii. Evenimentul final al Innovation Labs deschide un nou început pentru echipele participante, prin șansa de a câștiga atenția unor finanțatori, parteneri și noi utilizatori.

Între 12 februarie – 1 martie 2018 va avea loc perioada de înscrieri pentru Hackathonul din București; între 3 – 4 martie 2018 va avea loc Hackathonul din București, în cadrul Universității Politehnică din București; între 12 feb – 8 martie 2018 – perioada de înscrieri pentru Hackathoanele din Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara, iar între 10– 11 martie 2018 – Hackathoanele din Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara.

„Innovation Labs este o experiență intensă. Pentru participanți, regulile jocului se schimbă: timp de trei luni nu mai gândești ca un student sau ca un angajat, ci ca un inovator și antreprenor. Provocările sunt alese chiar de tine, iar echipele au primul și ultimul cuvânt în orientarea produsului lor. În același timp, este o experiență de comunicare directă cu mentorii, profesioniști de vârf cu istorii personale impresionante în business și industria IT&C, extinzându-ți astfel rețelele profesionale mult dincolo de cercul imediat al cunoștințelor. Peste 10% dintre participanții ultimelor ediții s-au întors și a doua sau a treia oară în program, cu produse în stadii sau forme diferite, a spus Răzvan Rughiniș, cofondator Innovation Labs.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii