Cautare




, Forbes Staff

Tech |
|

Atos lansează Prescriptive SOC, o soluție automată de anihilare a atacurilor cibernetice

Noua soluție de securitate permite prezicerea amenințărilor cibernetice înainte ca acestea să apară.
Prescriptive SOC

Bazată pe analiza de tip Big Data și tehnologia machine learning, și împreună cu McAfee Technlogies, soluția prescriptivă SOC învață continuu din atacurile precedente și reușește să orchestreze răspunsuri automate în timp real. Timpul de detecție poate fi redus la mai puțin de 1 minut, spre deosebire de media de 190 de zile pentru soluțiile existente în piață, iar timpul total de răspuns și de recuperare poate fi redus la câteva minute, în comparație cu câteva luni cât durează în prezent.

Soluția SOC utilizează tehnologiile McAfee Open Data Exchange Layer (Open-DXL) și Threat Defence Life Cycle pentru a spori automatizarea, orchestrarea și reactivitatea imediată a acțiunilor pentru a elimina răspunsurile de securitate manuale, fragmentate și consumatoare de timp.

O vizualizare la 360° a amenințărilor cibernetice

Cu ajutorul capabilităților prescriptive de analiză a securității, soluția analizează și corelează volume mari de date structurate și nestructurate din diferite surse (IT, OT și IoT) și monitorizează nu numai rețeaua de clienți interni, ci și rețelele sociale, deep web și dark web, pentru o examinare completă a mediului. Datele sunt transformate în informații cu ajutorul analizei deep packet, a tehnologiilor de recunoaștere a tiparelor și a detectării semnalului slab.

“Prin utilizarea tehnologiilor Big Data și supercomputing, dar și a analizelor de securitate, Atos oferă clienților săi posibilitatea de a fi cu un pas înaintea atacurilor cibernetice. Analiza detaliată a datelor și monitorizarea în timp real permit o siguranță prescriptivă unică și în mod continuu. Clienții noștri pot anticipa și neutraliza amenințările înainte ca acestea să își atingă scopul”, declară Pierre Barnabé, Chief Operating Officer, Big Data & Security la Atos.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii