Cautare




, Contributor

Lideri |
|

Ateliere Fără Frontiere donează 1.000 de calculatoare în acest an

lenovo-Desktop-PC-price.jpg
Asociația Ateliere Fără Frontiere (o asociație română non-profit de inserție socio-profesională a cărei misiune este integrarea socio-profesională a persoanelor în mare dificultate, lupta împotriva risipei și poluării prin recondiționarea și reciclarea echipamentelor IT uzate și solidaritatea digitală prin donații de echipamente IT pentru proiecte educaționale și sociale) a lansat recent programul ASSOCLIC pentru 2013, în cadrul căruia vor fi donate, în două etape, încă 1.000 de calculatoare recondiționate în atelierul propriu.

Acest program național de donații de computere a fost lansat în 2008, până în prezent fiind donate peste 3.000 calculatoare recondiționate la mai mult de 500 de structuri din întreaga țară. Totodată, programul a avut aproape 59.000 de beneficiari care au putut utiliza calculatoarele pentru educație, integrare și dezvoltare personală.

Programul ASSOCLIC pentru acest an a fost anunțat în cadrul evenimentului ”Hall of Fame” Assoclic, unde s-au premiat proiectele cu cel mai mare impact din 2012. Anul trecut au fost înscrise în program 184 proiecte, trei dintre ele fiind alese drept câștigători: Asociația Authelp Harghita (Miercurea Ciuc) și Asociația Dincolo de Tăcere (Galați), care folosesc calculatoarele pentru dezvoltarea abilităților copiilor cu autism, dar și Centrul de plasament Sfântul Ștefan (Perișoru, jud. Călărași), care utilizează calculatoarele Assoclic pentru a promova accesul la informație și ocuparea forței de muncă a 110 copii și tineri aflați în această comună izolată.

Pentru prima etapă desfășurată în acest an, Ateliere Fără Frontiere a alocat 500 de calculatoare pentru care pot aplica organizații neguvernamentale (asociații, fundații, federații), școli, licee, instituții de învățământ acreditate (facultăți/universități), grădinițe, muzee de stat, biblioteci de stat și instituții sociale care prezintă un proiect într-unul din domeniile eligibile: educaţie prin acces la IT&C, ntegrare/reintegrare – care stimulează autonomia persoanelor asistate prin acces la IT&C, formare prin acces la IT&C sau alte proiecte care vizează un impact social în comunitate.

“Ne-am însușit misiunea de reducere a decalajului informatic și, de aceea, în fiecare an alegem să donăm calculatoare către proiecte educaționale. Începând din acest an, am lanasat Assoclic Hall of Fame, o modalitate de recunoaștere a acelor proiecte laureate în anul precedent și care au avut cel mai mare impact în rândul beneficiarilor cu care ei lucrează", a declarat Patrick Ouriaghli, Director Executiv, Ateliere Fără Frontiere.

Termenul limită de înscriere pentru prima etapă ASSOCLIC este 3 aprilie, urmând ca proiectele să fie evaluate de un juriu format din parteneri Ateliere Fără Frontiere. Rezultatele primei etape vor fi afișate pe 29 aprilie.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii