FacebookTwitterLinkedIn

Lista celor 18 candidați la posturi în viitorul cabinet a fost definitivată după miezul nopții în ședințe separate ale conducerilor USR PLUS şi PNL, care și-au stabilit fiecare nominalizările pentru ministerele care le revine.

PNL are nouă ministere. Nicolae Ciucă va continua activitatea la Apărare, iar Bogdan Aurescu la Externe. Ministerul de Finanțe va fi coordonat de către Alexandru Nazare, iar la Ministerul Muncii este propusă Raluca Turcan. Conducerea Educației îi revine lui Sorin Cîmpeanu, Ministerul Energiei este atrăbuit lui Virgil Popescu, Lucian Bode la Interne, Adrian Oros la Agricultură și Bogdan Gheorghiu, care își va continua mandatul la Cultură, notează RADOR.

USR PLUS va avea șase ministere. Fondurile europene ar urma să fie conduse de către Cristian Ghinea, Vlad Voiculescu la Sănătate, Cătălin Drulă la Transporturi, Stelian Ion la Justiție și Claudiu Năsui la Economie, la Ministerul Comunicațiilor și Cercetării este propus Ciprian Teleman.

UDMR a anunțat că la Ministerul Dezvoltării este propus Cseke Attila, la Mediu Tanczos Barna, iar portofoliul Tineretului și Sportului ar urmă să fie preluat de către Eduard Novak.