Cautare




, Contributor

Bunuri de consum |
|

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România contesta legea referitoare la practicile comerciale neloiale

Marii retaileri atrag atenția asupra faptului că forma actuală a proiectului de lege cu privire la practicile comerciale neloiale, adoptat de Senat, include prevederi anti-concurențiale care ar putea descuraja relațiile comerciale și programele destinate producătorilor locali.
3d,Illustration,Of,

În opinia acestora, Directiva privind combaterea practicilor comerciale neloiale a fost modificată substanțial în Senat, în așa fel încât se schimbă semnificativ scopul acesteia.

Mai mult, noile modificări conțin prevederi cu efect neconcurențial, care, în anumite cazuri împiedică desfășurarea unui act comercial.

Potrivit Asociației Marilor Rețele Comerciale din România, în actul normativ există prevederi care interzic întreruperea colaborării cu furnizorii de produse indiferent dacă aceștia au capacitatea să furnizeze volumul agreat de marfă la frecvența convenită prin contractul comercial, iar anumite categorii de produse, precum cele din schemele de calitate, trebuie acceptate obligatoriu în portofoliul de vânzări.

În plus, se readuce în discuție lanțul alimentar scurt, stabilit însă tot arbitrar, la 250 de kilometri, astfel că producătorii agricoli nu vor mai putea beneficia de oportunitatea încheierii unui contract comercial cu comercianții aflați în afara acestei zone.

 „Nu în ultimul rand, proiectul legislativ adoptat face referire, prin intermediul transpunerii unei Directive europene cu caracter economic, inclusiv la modalitatea de desfășurare a unor proceduri în cadrul instanțelor prin care să fie evaluată conformitatea contractuală a unor situații comerciale din zona contractelor agroalimentare. Se poate aprecia că, deși se susține că ar veni și în sprijinul micilor producători locali, inclusiv de produse agroalimentare, efectul modificărilor aduse textului Directivei de maniera celor menționate poate fi contrară deoarece relațiile comerciale cu aceștia vor deveni extraordinar de dificile și de complicate. Suprareglementarea contractuală îi va vulnerabiliza pe toți cei care vor încerca să intre în astfel de relații, făcându-i pasibili de repercusiuni vădit exagerate și, mai ales, complet nejustificate din punct de vedere economic, financiar și legal”, punctează AMRCR.

Procesul de transpunere legislativă se va muta în Camera Deputaților – for decizonal – unde poate fi reanalizat scopul real urmărit de Directiva UE 2019/633 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii