Cautare




, Staff

Lideri |
|

ASF a aprobat numirea lui Cosmin Angheluță pentru un nou mandat de Director General Adjunct al Gothaer

Cosmin Angheluță a primit avizul pentru un nou mandat în funcția de director general adjunct al Gothaer Asigurări Reasigurări din partea Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Cosmin_ANGHELUTA_Gothaer-Asigurări-Reasigurări

Cosmin Angheluţă conduce operațiuni de vânzări în cadrul companiei încă din 2012, deținând funcții ca Director de Vânzări al Sucursalei Municipiului București, până în anul 2014, și Director Executiv Vânzări, începând din 2015. Din august 2016, el a preluat şi atribuțiile de Director General Adjunct al Gothaer Asigurări Reasigurări.

În cei 20 de ani de activitate în asigurări, înainte de a se alătura echipei Gothaer, el a activat în cadrul companiilor Astra, Unita VIG și Asirom.

Consiliul ASF a aprobat, în august 2017, numirea Ancăi Băbăneață pentru un nou mandat în funcția de Director General al Gothaer Asigurări Reasigurari și a lui Ionuț Baciu în funcția de Director General Adjunct al companiei.

Consiliul de Administrație al Gothaer Asigurări Reasigurări decisese reînnoirea contractelor de mandat pentru aceștia din urmă începând de la 1 iulie 2017, cu o valabilitate de patru ani.

Împreună suntem o echipă dinamică, fiind implicaţi în proiecte pe termen lung şi dedicaţi misiunii companiei pe care o conducem. Cosmin se încadrează perfect în modelul de management Gothaer și ştim că vom reuşi să construim în continuare ceea ce ne-am propus, aducând valoare prin tot ceea ce facem”, declară Anca Băbăneață, Directorul General al Gothaer Asigurări Reasigurări.

Strategia grupului Gothaer de intrare pe piața asigurărilor din România a fost bazată pe preluarea unei companii de talie mică, redirecționând un cost de achiziție ridicat al unui asigurător de talie medie în investiții în platformă. Asigurătorul se află în continuare în etapa de expansiune, de consolidare a prezenței locale și a operațiunilor desfășurate, urmărind atingerea pragului de break-even și intrarea pe profit în anii următori.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii