Cautare




, Staff

Leadership |
|

Ascendis Consulting, companie de consultanță în domeniul dezvoltării organizaţionale, a finalizat un proiect cu finanțare europeană în valoare totală de peste 4,2 mil. lei

Ascendis Consulting, companie care oferă traininguri și consultanță în domeniul dezvoltării organizaţionale din România, a finalizat un proiect cu finanțare europeană în valoare totală de peste 4,2 milioane de lei pentru dezvoltarea abilităților managerilor și antreprenorilor din companiile din România.
cultura organizationala

Proiectul contribuie la creșterea capacității companiilor de a se adapta competitiv într-un mediu de afaceri volatil și imprevizibil.

”Peste 500 de manageri și antreprenori din toată țara – cu excepția regiunii București-Ilfov – au participat la programele de formare și leadership oferite de Ascendis. Am dezvoltat o serie de cursuri mai degrabă practice decât teoretice, care să-i ajute chiar de a doua zi pe managerii și antreprenorii implicați în acest proiect. Au fost abordate subiecte precum leadership, finanțe, cultură de organizație sau inovație. Participanții au luat contact cu cele mai noi metodologii de training și au avut acces la instrumente care să-i ajute mai departe, în viața de zi cu zi”, a declarat Andrei Goșu, directorul general al Ascendis Consulting.

Titlul proiectului a fost ”Avantaj competitiv pentru România – dezvoltarea de lideri pentru companii inovative și de succes, la nivel european” (cod SMIS117989), iar valoarea acestuia este de 4.209.915,92 lei, din care 95% este finanțare nerambursabilă – 3.999.418,15 lei.

Perioada de implementare a fost 21 mai 2018 – 20 mai 2019.

Obiectivul proiectului a vizat adaptarea sustenabilă a angajaților, a antreprenorilor și a activității companiilor din sectoarele economice cu potențial competitiv/ de specializare inteligentă la dinamica schimbărilor mediului economic și a pieței muncii, prin creșterea în toate regiunile mai puțin dezvoltate a numărului de beneficiari de instrumente, metode, practici standard de management al resurselor umane.

”Prin acest proiect, Ascendis și-a propus în primul rând să ajute managerii și antreprenorii să conștientizeze importanța investiției în capitalul uman – singurul element de diferențiere pe termen lung”, a mai declarat Andrei Goșu.

Rezultatul proiectului

În cadrul programului, trainerii din companie au consiliat peste 500 de manageri și antreprenori din toată țara și 12 specialiști în resurse umane. Au participat companii din toata țara, din IT, auto, turism, industrii creative, energie, mediu și producție.

Peste 55 de IMM-uri au primit consultanță în cadrul proiectului, atât prin formarea angajaților de nivel managerial sau din departamentele de resurse umane, cât și prin furnizarea unor planificări strategice, sisteme, instrumente, metode, practici de management al resurselor umane și condiții de lucru îmbunătățite.

Toți participanții la formările din cadrul proiectului au fost certificați, fie cu diplome emise de Ascendis, fie cu certificate recunoscute ANC, în funcție de tipul de curs urmat.

Ascendis Consulting este parte din grupul Ascendis, liderul pieței locale de training şi consultanță în domeniul dezvoltării organizaționale din România, cu o cifră de afaceri cumulată de 8,6 mil. euro în 2018.

Proiectul a fost cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii