Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Parfumuri |
|

Artist Parfumier din pură întâmplare

Segmentul în creștere al parfumeriei artistice este cunoscut pentru fragranțe complexe sau neobișnuite: Mărioara de la Țară adună miresmele Africii într-un concept condus din pasiune pentru design și autenticitate cu o dimensiune emoțională extrem de intensă, și un exemplu de responsabilitate socială demn de urmat.
Maria and Iulia - IMG_1857

Obișnuiți cu asocierea frecventă a parfumurilor cu celebrii lor creatori parizieni, uităm că parfumeria a pornit de fapt undeva în Africa. Resursele botanice bogate ale acestui continent, au fost folosite încă din negurile istoriei pentru a îmbuna zeii, a purifica trupul, sau pentru a-l fermeca pe cel dorit; și totuși, mai rar auzim de un parfumier celebru din acest capăt de lume.

În Cape Town – Africa de Sud, românca Mărioara a decis să își pună amprenta în mediul olfactiv cu atât mai mult cu cât i se pare că nu ea a ales parfumeria, ci însăși parfumeria a ales-o pe ea. Lucrând deja ca dezvoltator de produse cosmetice, s-a surprins într-o zi sfătuind un parfumier vis-a-vis de modificările care ar fi trebuit făcute la unul dintre produsele la care lucrau împreună. Pentru a câștiga timp, a luat o bucată de hârtie, și a scris numele ingredientelor în cantitatea necesară pentru a reda idea dorită de către client. Îndată ce noua formulă a fost preparată, sigiliul a fost pus: de acum încolo se va ocupa și de acest aspect creativ al conceptelor la care va lucra.

Parfum box Florae Final - SINGLE

„Am realizat că parfumeria are mai mult de-a face cu abilitatea de a memora comportamentul materialelor cu care lucrezi, relația dintre ele și evoluția lor în timp. Bineînțeles, pentru asta am petrecut câteva mii de ore de-a lungul anilor, memorând… Studiul parfumeriei în cazul meu, a fost asemanator cu studiul muzicii, și la fel ca și în acest domeniu, în parfumerie vorbim de 99% muncă și 1% talent. Mi-au trebuit câțiva ani să îmi dau seama că de fapt, din instinct, eu învățasem bazele meseriei de parfumier”.

Pentru a reuși însă, e nevoie și de puțin noroc, iar Mărioara se consideră extrem de norocoasă. „În meseria mea nu poți avea succes de unul singur, ai nevoie atât de parteneri de încredere, cât și de o echipă extrem de bine pregătită și motivată. De aceea, de cele mai multe ori eu mă ocup personal de educația și motivarea celor cu care lucrez.” Mărioara, la doar 1,57 m, emană un iz de intensitate și susține că numai cei competitivi pot lucra în echipele ei.

Spune totuși cu modestie că a găsit și oamenii potriviți la momentul potrivit. Cu ei a reușit să închege o echipă omogenă.

În plus, îi sunt aproape partenerul de viață și prietena din copilărie Iulia Durbăcel, în prezent reprezentantul Wild Olive Artisans în Europa. Cu ei își completează echipa și pe umerii lor lasă o parte a responsabilităților.

Mărioara s-a născut în București în 1977, într-o familie de pedagogi. A crescut între cărți, spectacole și muzică, ea însăși fiind împinsă spre aceasta din urmă la o vârstă fragedă. Muzica i-a organizat gândirea super-activă, i-a adâncit sensibilitatea și i-a indus stilul metodic cu care tratează orice subiect. După o copilărie fericită și o adolescență marcată de căutarea sinelui, a decis să se rupă de confortul mediului familiar și familial, și a pornit la drum către Europa, în speranța că undeva, cândva, totul i se va potrivi ca o mănușă.  Dar în Europa anilor 2000, aflată în plină expansiune geo-politică nu și-a găsit locul. Prea multă agitație, prea mult zgomot, prea multă polemică.

Așa a ajuns în Cape Town în 2006. Nu s-ar spune însă că liniștea pe care o căuta, și pe care i-o oferea acum Africa de Sud, au făcut-o să se simtă împlinită: găsise liniștea, dar nu își găsise menirea.

După aclimatizare, căutări și observații atente, în 2007 s-a decis să cumpere o formulă de săpun, în ideea de crea cu ajutorul ei o platformă de educație pentru câțiva tineri sud-africani cărora nu li se acorda nici o șansă la o viață decentă. Spiritul pedagogic moștenit din familie și-a făcut simțită prezența.

De aici a pornit totul. Azi Wild Olive Artisans este cunoscut în Africa de Sud ca un brand proeminent în materie de cosmetică și parfumerie.

„Din start mi-am dorit să creez un concept care nu ar fi fost limitat de definiția categoriei lui. Am dorit să permit libertate de creație, de exprimare, în care modalitatea și materialul de lucru, fie pictură, porțelan, sau unt de shea, sunt alese deoarece sunt soluția cea mai potrivita pentru ideea respectivă” spune Mărioara.

Așa, ea a ajuns să creeze parfumuri ambientale, sau produse de corp pentru locații sau companii extrem de atent alese, precum Delaire Graff sau Avoova, sau pentru persoane care și-au dorit sa aibă un parfum cu semnătura personalității lor.

De ce parfumeria naturală? „Asta e ca și cum l-ai întreba pe un croitor ce material preferă: nailonul sau mătasea. Sinteticele nu m-au atras încă de la bun început, mi s-a părut totul prea ușor, prea regizat. De asemenea, onestitatea este un atribut important pentru o companie nouă care dorește să comunice cu publicul cu discernământ, bine informat și extrem de pretențios. Nu te poți poziționa în segmentul de lux dacă materialele folosite de tine sunt disponibile tuturor, sau sunt ușor de folosit. Am învățat asta încă de la început și am înțeles că va trebui să fim atenți la întreaga experiență: nu numai calitatea produsului pe care dorim să îl oferim, dar și integritatea cu care ne selectăm materialele, care mai de care mai prețioase.”

Mărioara refuză însă să lucreze cu ingrediente care provin de la speciile protejate, sau pe cale de dispariție, precum cele din care se prelucrează oudul, moscul sau sau civet-ul. Refuză din respect pentru natură. În locul lor a folosit ingrediente total neconvenționale, mai puțin consacrate în parfumerie. A dorit să demonstreze că un parfum bun nu este făcut neapărat doar din ingrediente scumpe, ci contează foarte mult și structura în care el este creat, precum și abilitatea creatorului de a reda o imagine, o idee, o poveste. S-a inspirat de multe ori din cărți, precum „Povestea Vieții Mele” a Majestății Sale Regina Maria, care a dus la crearea parfumului „Florae”, dedicat Majestății Sale.

Sub bagheta Mărioarei de la Țară, după cum îi place să i se zică, deoarece este dintr-o bucată și îți vorbește verde în față, manufactura Wild Olive al cărei director creativ este, pare ca un cadru din interiorul mecanismului unui ceas, unde fiecare dintre participanți își știe rolul și execută totul într-un ritm „elvețian”.

Fiecare pas al procesului extrem de precis este executat manual, în cantități atent alese pentru a se putea respecta temperaturile de procesare ale fiecărui ingredient natural în parte. Fiecare unt sau ulei are temperatura lui optimă de topire, iar artizanii Wild Olive ne asigură că de la ei vom cumpăra un produs de o calitate rară. „În ziua de azi, marii producători de cosmetice nu mai au timpul necesar pentru a acorda atenția cuvenită fiecărui produs în parte, de a atinge personal fiecare cutie sau eticheta, sau pentru a-și cunoaște clienții după nume. La noi pentru asta se vine: pentru atenția pe care o dăm fiecărui detaliu.”

Imperfecțiunea aparentă a unei bucăți de săpun, sau al unui recipient de porțelan, poartă amprenta mâinilor celor care au participat la manufacturarea lui. Mâinile lor sunt cele care formează fiecare bucată de săpun, dar și destinele fiecăruia dintre ei, acelea de maeștri artizani.

Piața cosmeticelor naturale crește considerabil de la an la an. Tot mai multe brand-uri cunoscute precum Dior sau Chanel se îndreaptă către o modalitate mai „verde” de formulare a cosmeticelor lor. De aceea Mărioara este convinsă că în câțiva ani, tot mai mulți oameni se vor orienta spre un produs natural de calitate, care le respectă atât sănătatea, cât și mediul înconjurător. Augmentarea acestei piețe nu este singura care a împins-o spre această alegere. Rațiunea pur economică a predominat și ea: Africa de Sud este o zonă cu o floră deosebit de bogată.

„Luxul, ca industrie în sine, pune accent pe etica de lucru și respectul față de resurse. Longevitatea experienței plăcute de care beneficiezi atunci cand cumperi un produs de lux iți va rămâne mereu in preajmă. Astfel, în momentul în care trebuie să iei decizia de a cumpăra ceva, vei lua în considerare valoarea reală a calității rafinate, puritatea scopului creat, ca de exemplu responsabilitatea socială, iar asta va culmina cu un stil de viață în care vei fi înconjurat de frumos. Noi promovăm arta de a trăi în adevăratul sens al cuvântului. Nu promovăm consumul de dragul consumului. Luxul nu se consumă, el se savurează cu măsură, iar excesul nu apare niciodată în acest context, nici în volum, dar nici în estetică” spune Mărioara, care a reușit în numai 8 ani să promoveze un exemplu de decență, seriozitate și tenacitate.

Wild Olive Artisans demonstrează ca se poate crea un brand de lux nou-nouț, total independent, a cărui singură responsabilitate este aceea de rămâne aproape celor care îi înțeleg mesajul subtil.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii